Informații privind porumbeii oferiți la licitație de către Fam. Lucaci

decembrie 22, 2012

„Stimați cititori, vă salut cu respect. În aceste zile se desfășoară o licitație a 4 porumbei din crescătoria pe care o coordonez. Trei dintre acești porumbei provin din cei mai buni porumbei ai crescătoriei. De asemenea, femela de 2007 e o foarte bună reproducătoare, dar în momentul în care am pierdut-o pe Rebeca am hotărât ca toți puii ei, 10 la număr, să intre la matcă și ca atare a trebuit sa scot afară această femelă, care nu are sângele lui „Avraam” în ea.

Urăsc crescătoriile cu zeci de perechi la matcă și nu doresc să am mai mult de maxim 10 – 12 perechi la matcă.

Pentru cei care știu mai puține despre proveniența porumbeilor mei, am să vă enumăr crescătorii de la care am achiziționat: Lungu Gheorghe – Sibiu, Onodi Vasile – Carei, Peto Janos – Oradea, Cobzaru Daniel – Tecuci, Buțucanu Ștefan – Galați, Stanciu Tiberiu – Orșova, Jan Kastelijn, Kipp und Sohne, Comb. Heghedus-Becker. Iar începând cu acest an 2012, am achiziționat si porumbei de viteză din crescătoria dlui Cosmin Olteanu, pui din matcă + mama campionului național la viteză din 2006, în total 15 bucăți. Tot în această toamnă s-a mai achiziționat un lot de 20 de pui de la Familia Șofron Gheorhge și Veronica, din Brașov, pui din cei mai buni zburători din 2012, inclusiv fiu din campionul național 2012 la viteză.”

Datorită faptului că deține un număr foarte mic de porumbei, de pildă, în 2012, având doar 5 perechi la matcă + 27 de zburători, Fam. Lucaci nu vinde decât foarte puțini porumbei.

În continuare, vă voi prezenta cațiva crescători care au făcut rezultate direct cu porumbei sau nepoți din crescătoria Fam. Lucaci:

1. Iștoc Cosmin, Nucet: LOC 1 DERBY Bihor pui 2009, cu porumbel ce este scos din 2 porumbei orig. Fam. Lucaci.

2. Mașcaș Florin, Văleni: Campion Național Berlin 2011 Crescători, unul dintre cei 4 porumbei clasați provine direct din crescătoria Fam. Lucaci.

3. Zgârd Viorel, Topa de Sus: loc 12 DERBY pui Bihor 2011, cu pui din părinți direct Fam. Lucaci, loc 4 pui DERBY AMSTETTEN 2012, mama puiului fiind direct din crescătoria Fam. Lucaci, fiica femelei de 2007 scoasă la licitație.

4. Zbârce+Broizan, Oradea: Loc 1 CRESCĂTOR ZONA DE VEST 2011 Benesov, cu nepoți din crescătoria Fam. Lucaci, dintr-o concurență de 7.536 porumbei și un număr de 366 columbofili. De asemenea, locurile 315, 316 Berlin 2012, au în spate porumbei din crescătoria Fam. Lucaci.

5. Deac+Nyiri, Oradea: loc 72 din 588 pui Fond Jihlava 2011 – 530km, cu puiul 215807-11 și loc 191 din 1205 pui fond Jihlava 2011, provine din părinți Fam. Lucaci. De asemenea, la DERBY pui Sopron 2011 Bihor, loc 85 din 846 pui, cu 215806-11, părinții acestui pui provenind din crescătoria Fam. Lucaci. Tot acest pui, la vârsta de 1 an, ocupă loc 232 din 3074 porumbei Berlin Național 2012. Acest tandem reușește loc 11 CRESCĂTORI BAMBERG ZONA DE VEST.

6. Andrei Bondar, Oradea: În primul an de zbor (2012), reușește cu un porumbel de 1 an să claseze Frankfurt – 1010 km, părinții acestui porumbel provenind din crescătoria Fam. Lucaci.

„Vă salut cu respect și vă urez SĂRBĂTORI FERICITE! Ionuț Lucaci”

MAi mult informatii de spre licitatie gsiti pe columbofil.net


Licitatie Fam. Lucaci pe Columbofil.net

decembrie 20, 2012

Familia-Lucaci

www.familialucaci.weebly.com

Ionut Lucaci, cunoscut ca si concurent sub numele Fam. Lucaci, ofera pasionatilor de MARATON 4 porumbei de exceptie din crescatoria sa, printre care se numara si o femela originala Stefan Butucanu, o reproducatoare de TOP a crescatoriei Fam. Lucaci!

Mai multe informatii gasiti pe columbofil.net

lucaci 013x

Pedigree - 1000584 (ajustat)lucaci 017x

butucanca 1

lucaci 001x

Pedigree - 474100 (ajustat)lucaci 004x

Pedigree - 472083 (ajustat)


BAMBERG 2012, o adevarata provocare pentru Fam. Lucaci!

iunie 13, 2012

Crescătoria Fam. Lucaci face parte din crescătoriile de top cu număr mic de porumbei, 5 perechi la matcă și 28 de zburători. Da, așa cum a-ți citit, doar 28 de zburători! Aceștia au fost cipuiți și băgați în lista de start cu aproximativ 3 săptămâni înainte de prima etapă.

În continuare, vă voi prezenta fiecare porumbel în parte, rezultatele și, totodată, procentul de clasări realizat de crescătoria Fam. Lucaci în anul 2012, pâna înaintea primului maraton din acest an. De menținut faptul că procentul de porumbei clasați este un aspect foarte important în sportul columbofil, însă pe care mulți dintre noi îl neglijează!

La prima etapă, desfășurată în data de 28.04.2012, din 3607 porumbei participanți, Fam. Lucaci angajează 25, clasând 13, peste 50%.

La cea de-a doua etapă, desfășurată în data de 05.05.2012, din 3866 porumbei, Fam. Lucaci angajează 25, clasând 10, adică 40%.

În cadrul celei de-a treia etape, „Gyor 1”, desfășurată în data de 11.05.2012, dintr-un număr de 2975 porumbei participanți, crescătoria Fam. Lucaci angajează 26 și clasează 13, adică 50%.

Etapa a patra, „Gyor 2”, din data de 19.05.2012, 1835 porumbei participanți, crescătoria Fam. Lucaci angajând 25 de porumbei, clasează 14, peste 60%.

La cea de-a 5-a etapă, „Amstetten” (primul fond), desfășurat în data de 26.05.2012, participă un număr de 1772 porumbei, iar crescătoria Fam. Lucaci angajează doar 5 porumbei, însă clasând 4 dintre aceștia și are cel mai bun procentaj din toată Zona de Vest!

Urmează etapa a 6-a, „Budapesta 2”, desfășurată în data de 03.06.2012, cu un număr de 1015 porumbei participanți, dintre care crescătoria Fam. Lucaci angajează 24 și clasează 8 (33%).

Și nu în ultimul rând, etapa a 6-a, „Wels”, al doilea fond… Unde Fam. Lucaci reușește uluitoarea „performanță” de a angaja 3 porumbei și de a clasa… niciunul, cu procentaj de 0%. :-)

Acum, o să vă prezint lotul de porumbei ce urmează să fie angajat de crescătoria familiei Lucaci la prima etapă de maraton din acest an, „Bamberg”, din data de 15.06.2012.

1. RO 2005 185885 F, „Cioc Lung”. Această femelă a zburat 11 maratoane din două crescătorii diferite, adică din vechea crescătorie a familiei Lucaci (de la casa părintească) și din noua crescătorie, cea actuală. În anul 2011, reușește să facă norma la categoria maraton, iar acum, la vârsta de 7 ani, această femelă se luptă pentru categoria maraton palmares!

2. RO 2007 520002 M, „Ioan – Mr. Bamberg”. Poartă acest nume deoarece la ambele concursuri din 2009 și 2010, cu lansare din localitatea Bamberg, obține următoarele rezultate: 2009: loc 4 din 1000 de porumbei (ACMR Transilvania); 2010: loc 4 din 3405 porumbei (Zona de Vest). Acest mascul are zburate nu mai puțin de 8 etape de maraton, în anul 2011 fiind prezent în Expoziția Națională de la Craiova la categoria Maraton Palmares, iar acum, la vârsta de 5 ani, joacă pentru categoria Maraton Palmares pe 3 ani!

3. RO 2007 520007 M, „Boaz”. Are de asemenea zburate 8 etape de maraton, în anul 2011 realizând norma la categoria supremă, AS MARATON, iar în prezent, 2012, are clasate 5 etape din 7 angajări. La vârsta de 5 ani, se luptă pentru categoria AS Maraton Palmares.

Articolul intreg il gasiti pe columbofil.net. Sunt prezentati toti porumbeii angajati de Ionut Lucaci la etapa de maraton Bamberg 2012. Mai mult daca nominalizati primul sosit in crescatoria lui Ionut Lucaci aveti ocazia sa castigati un produs Rohnfried.

 


Familia Lucaci – Locul I la Toroonsenmiclos

mai 5, 2011
In data de 30.04.2011 Voiajorul Bihor a avut prima etapa de concurs din localitatea maghiara Toroonsenmiclos, fiind angajati un numar de 3544 porumbei. La acest concurs crescatoria Fam. Lucaci a angajat un numar de 35 porumbei, din care a reusit sa claseze 19 bucati, vrand sa mentionez ca toti cei 35 de porumbei au fost constatati in ceas in prima parte a zilei.
Sursa foto: Familia Lucaci
Acest minunat mascul, 23015-10, cu care am reusit sa castig locul I la acest concurs provine direct de la multimplul campion national Onoadi Vasile din Carei, si care, dupa parerea mea e cel mai constant columbofil pe zona de Vest din ultimii 10-12 ani si caruia ii multumesc si il salut si pe aceasta cale.
Pentru mai multe detalii despre crescatoria Fam. Lucaci va astept pe www.familialucaci.weebly.com
”POT TOTUL IN HRISTOS CARE MA INTARESTE!”
Sursa: TOP PIGEON