Melanogeneza

Articol scris de Dina Mergeani

Pentru fiecare animal culoarea corpului (piele, par, pene) este un important mijloc de identificare, reprezentand si o strategie de supravietuire prin adaptarea la mediul inconjurator. Ceea ce ochiul percepe ca fiind culori ale porumbeilor sunt de fapt variate moduri de reflexie ale luminii determinate de aranjamentul pigmentilor (sau de absenta lor) de la nivelul penelor. Pigmentii sunt: derivati de caroten (cantaxantina – rosie, beta-caroten – galben) – la nivelul pielii picioarelor, derivati de melanina (eumelanina – neagra, feomelanima – rosie) – la nivelul penelor sau derivati de guanina (alb) si pteridina (galben) la nivelul ochilor.

Pigmentii melanici sunt produsi in anumite celule specializate numite melanocite. Acestea isi au originea in creasta neurala de unde migreaza sub forma de melanoblaste la nivelul ectodermului la inceputul vietii embrionare. Migratia, supravietuirea la locul de destinatie, proliferarea, transformarea im melanocite si patrunderea in ectoderm sunt procese controlate de doua perechi de gene care codifica doua perechi de proteine: c-kit protein si ligandul ei Steel (MCF), ednr-b si ligandul ei endotelina (edn-3). Modificarile acestor gene afecteaza procesele enumerate mai sus determinand aparitia la nivelul corpului a unor zone albe (fara melanocite) asociate in diferite modele de baltatura.

Odata ajunse la locul de destinatie, melanocitele produc pigmentii melanici la nivelul unor structuri numite melanozomi (eumelanozomi si feomelanozomi).

Feomelanozomii sunt mai mici si rotunzi, continand de trei ori mai putina tirozinaza decat eumelanozomii.

Eumelanozomii sunt mai mari, ovalari si contin si alte substante cum ar fi proteina p si enzima tyrp1.

Productia de pigmenti melanici incepe cu stimularea de catre alfa-MSH (hormon produs in hipofiza) a unui receptor de pe suprafata celulei numit MCR-1 care determina cresterea cantitatii de cAMP urmata de cresterea fosforilarii enzimei tirozinaza si a activitatii ei, consecutiv crescand productia de eumelanina. In ambele tipuri de melanozomi, sub influenta enzimei tirozinaza, aminoacidul tirozina este transformat in DOPA si apoi in DOPAquinone. In feomelanozomi, in prezenta aminoacidului cisteina DOPAquinone trece in cysteinDOPA care este transformata in feomelanina (de culoare rosie). In eumelanozomi DOPAquinone este transformata in DOPAchrome apoi in doi derivati (DHI, DHICA de culoare maron inchis) care, sub influenta enzimei tyrp-1, sunt convertiti in eumelanina (de culoare neagra). In anumite situatii aceste doua tipuri de pigment pot copolimeriza in variate proportii. Dupa ce pigmentii melanici sunt produsi in zona centrala a celulei ei sunt transferati keratinocitelor din jur si prin acestea penelor in crestere. Acest transfer se realizeaza cu ajutorul unei proteine transportoare (miozina 5) de-a lungul unor structuri pe baza de actina (microfilamente, microtubuli) din prelungirile melanocitelor. Acestea sunt asemanatoare dendritelor neuronale; melanocitele si neuronii avand o origine embriologica comuna. Cand ajung la nivelul membranei melanocitului, melanozomii elibereaza pigmentii melanici care vor fi incorporati in keratinocitele din jurul celulei si mai apoi in penele in crestere.

In concluzie, cei mai importanti factori ai melanogenezei sunt: tipul si activitatea tirozinazei, concentrantia de tirozina si concentratia de cisteina.

Genele mutante modifica procesul de melanogeneza prin producerea unor granule de pigment mai mici sau mai putine sau prin modificarea distributiei acestor granule: grupate sau distribuite uniform. Genele mutante recesive codifica proteine incapabile sa aiba o activitate normala, rezultatul actiunii lor fiind cel mai frecvent o modificare cantitativa. Genele dominante produc:

a. proteine normal functionale. Din acest punct de vedere genele Spread, Dirty, Sooty si cea care determina patternul solzat inchis la nivelul capacelor aripilor (T-pattern) pot fi considerate genele care produc enzimele cu o activitate normala.

b. blocanti ai unor sinteze proteice prin legarea competitiva de locusul de actiune al proteinelor normale. In al doilea caz aceste gene produc uzual modificari calitative. Astfel gena corespondenta wild-type situata pe locusul Smoky impiedica dispersia granulelor de pigment la nivelul zonelor aproape albe ale unui porumbel Wild-type: dungile din partea laterala a penelor laterale ale cozii, partea dinspre interior (torace) a penelor de la nivelul capacelor aripilor si spatele inferior. Ea reprezinta o modificare adaptativa, porumbeii cu spatele inferior alb fiind atacati mai rar de pradatori.

In acest fel putem spune ca, din punct de vedere enzimatic, un porumbel S//S, C*T//C*T, V/V, So//So, sy//sy este tipul normal de porumbel.

Mutatiile cele mai cunoscute sunt:

1. Mutatii la nivelul genei care codifica MCR-1 (extension locus). Mutatiile produc variante ale acestui receptor de care alfa-MSH nu se poate lega, rezultand o enzima tirozinaza cu o activitate scazuta si preponderenta productiei de feomelanina.

La porumbei avem trei alele ale acestui locus:

– gena normala (wild-type) ce duce la productia normala de eumelanina;

– gena ember (e*Em) care determina o scadere a productiei de eumelanina;

– gena recessive red (e) care produce o scadere marcata (pana aproape de zero) a productiei de eumelanina.

2. Mutatii la nivelul genei care codifica enzima tirozinaza (albino locus). Aceste mutatii produc enzime total sau aproape total nefunctionale determinand melanocite aparent normale morfologic dar care nu sunt capabile sa produca pigmenti melanici.

La porumbei avem trei alele ale acestui locus:

– gena normala cu o enzima functionala (wild-type);

– gena albino-homer (al*H) care produce o enzima aproape total inactiva, porumbeii prezentand urme de pigment la nivelul ochilor;

– gena albino (al) care produce o enzima total inactiva, porumbeii avand ochii complet rosii.

3. Mutatii la nivelul genei care codifica proteina p (pink eye dilute locus). Aceasta proteina, care functioneaza ca un regulator al pH-ului din eumelanozomi, poate determina variatii ale activitatii tirozinazei.

Prezinta doua alele:

– gena normala, care determina un pH acid cu o enzima tirozinaza activa si cu o cantitate normala de eumelanina;

– gena pink eye dilute (pd) care produce o proteina p modificata ce determina un pH neutru, consecutiv scazand si activitatea tirozinei si cantitatea de eumelanina. Dat fiind ca proteina p nu este prezenta in feomelanozomi, modificarea ei nu afecteaza productia de feomelanina.

4. Mutatii care codifica enzima tyrp-1 (brown locus).Alela normala produce o enzima activa care duce la o productie normala de eumelanina (de culoare neagra), gena tyrp-1(b) producand o enzima cu o activitate mai redusa care nu poate transforma precursorii DHI, DHICA (de culoare maroniu inchis) in eumelanina. Desi intre culoarea maroniu-ciocolatiu si cea albastru-negru sunt diferente de oxidare a pigmentilor, la prima culoare eumelanozomii fiind mai mici si mai rotunzi, s-a emis si ipoteza ca aceasta gena ar putea sta la originea culorii maroniu-ciocolatiu la porumbei.

5. Mutatii care codifica proteina miozina 5 (myo-5) situate pe locusul Dilute. Aceste mutatii produc proteine cu activitate scazuta care transporta doar o parte din melanozomi prin dendrite spre membrana celulara avand ca rezulta o scadere a cantitatii de pigment incorporate de keratinocitele din jur. Aceaste modificari afecteaza ambele tipuri de pigment scazand intensitatea culorii. La porumbei genele acestui locus sunt: wild-type (intense), pale (d*p, cu o scadere de ~25% a cantitatii de pigment), dilute (d, cu o scadere de ~50% a cantitatii de pigment), ecru (d*ec, contitatea de pigment fiind foarte putina) si, probabil, blind dilute.

6. Despre celelalte mutatii se presupune ca:

– gena Spread determina cresterea cantitatii de tirozina si a activitatii tirozinazei. De fapt Spread creste concentratia de eumelanina de aproximativ 6 ori si pe fond albastru-negru si pe fond rosu-cenusiu fara sa modifice concentratia de feomelanina;

– genele Dirty, Sooty, Smoky si pentru variantele de solzati (Checkers) determina cresterea cantitatii de tirozina, Dirty actionand ca o gena Spread mai putin eficienta, Sooty si genele Patternului cresc cantitatea totala de pigment (indiferent daca acesta este negru sau rosu) iar Smoky creste in mai mare masura cantitatea de pigment rosu;

– genele din grupul celor care produc variate tipuri de bronz, Indigo, Recessive opal, Ash-red (si altele) produc o scadere a tirozinei dar mai ales a tirozinazei, ducand la aparitia unor zone de bronz in locul zonelor negre, o arie cu o nuanta de bronz fiind o arie in care exista o mixtura de eumelanina si feomelanina. De fapt gena Ash-red scade concentratia de eumelanina de aproape 12 ori fara sa modifice concentratia de feomelanina, actionand ca un blocant al productiei de eumelanina iar gena Indigo are un efect similar dar mai slab;

– genele din grupul Grizzle si din grupul Almond produc o scadere mai ales a tirozinei dar si a tirozinazei, ducand la prezenta unei zone de bronz intre aria colorata si cea alba a unei pene; – gena Penciled scade cantitatea de tirozina – daca nu este asociata una din genele pentru bronz nu exista o zona cu bronz intre zona alba si cea neagra a penei. Orice referire la acest material se va face mentionand autorul, numele articolului si adresa site-ului unde este prezentat.

Dina Mergeani

http://www.geocities.com/dinamergeani/melanogeneza.html

Ereditatea unor anumite trasaturi ale porumbeilor

Articol scris de Dina Mergeani

De-a lungul timpului, prin selectie, s-au obtinut variate rase de porumbei diferentiate prin anumite caractere morfologice sau fiziologice. Aprecierea acestor caractere, specifice unor anumite rase, se face prin comparatie cu modelul de referinta reprezentat de porumbelul salbatic (wild-tipe) care este caracterizat prin: culoarea gri-cenusiu cu doua dungi negre pe aripi, 12 pene in coada, aripile purtate deasupra cozii, penaj neted si bine format, absenta incaltaturii, a motului de la ceafa, a cravatei, a rozetei din frunte sau a celei din piept, etc.

1. Caracterul
Caracterul bland al unui porumbel este o trasatura recesiva comparativ cu caracterul sperios. Aceasta trasatura poate fi modulata de obisnuinta porumbeilor cu cel care ii ingrijeste, putand fi apreciata cel mai bine la puii inca neiesiti la zbor. Cei linistiti in cuib vor fi si mai tarziu niste porumbei linistiti. La puii la care este prezenta se asociaza, din pacate, si cu un tonus mai scazut. Acesti pui au un reflex de cerut mancare de la parinti mai redus. Acesta este si motivul pentru care rasele foarte linistite au probleme legate de crescutul puilor chiar daca ca si parinti sunt buni ingrijitori.

2. Talia
Exista o corelatie stransa intre dimensiunile partilor unui porumbel si greutatea acestuia. Talia masculilor este mai mare ca a femelelor (in medie 370 gr fata de 340 gr) iar talia mica eate dominanta fata de talia mare. La gaini exista cinci gene gonozomale si una autozomala (talia mica este dominanta) care determina talia. Probabil ca o situatie similara exista si la porumbei.

3. Tremorul fin al gatului
Este prezent la anumite rase de ornament, prezenta acestui tremor fiind un caracter recesiv comparativ cu abesenta lui. Se presupune ca are o cauza neurologica. Apare si in prezenta in varianta homozigota a unor gene ce codifica culoarea penajului: „Dominant opal”, „albino” sau care modifica dispozitia penajului: „Sideburns” („Sb”).

4. Jocul.
Jocul porumbeilor este o trasatura ce are o transmitere de tip monogenic conform geneticii clasice a lui Mendel, fiind determinat de o gena recesiva numita „rolling” („ro”)si caracterizat printr-o contractie excesiva a muschilor laterali ai gatului. Chiar si in prezenta a doua astfel de gene („ro”//”ro”), expresivitatea acestei trasaturi este variabila de la porumbel la porumbel, acest fapt sugerand ca in abilitatea de a juca ar putea fi implicate mai multe alele ale genei „ro” sau ca gena „ro” interactioneaza si cu gene de pe alti loci in determinarea felului jocului.
Anumite observatii sugereaza ca:
– exista o gena care ii face pe anumiti porumbei sa cada (cel mai probabil recesiva)
– exista o gena recesiva care inhiba abilitatea de a juca (epistatica fata de gena „ro”, chiar daca aceasta este prezenta in varianta homozigota).
Pentru a citi un articol pe aceasta tema click aici!

5. Pocnitul din aripi
Este caraceristic mai ales unor rase de jucatori avand o transmitere partial dominanta. Zgomotul produs prin bataia aripilor, chiar si la zborul pe distante scurte, poate fi auzit de la distante mari. Acesti porumbei joaca pierzand foarte putin din altitudine dand impresia ca joaca pe loc.

6. Cantecul deosebit al unor rase de porumbei.
Deosebim doua varietati diferite de cantec. Prima este cea prezenta la porumbeii razatori („dr”) cum sunt Thai laughers si tobosarii arabi, ea avand o transmitere recesiva. A doua este cea prezenta la tobosarii de Buhara sau de Altenburg („Wr”) si are o transmitere partial dominanta.

7. Gusa porumbeilor gusati.
Capacitatea porumbeilor din rase de genul Cropers sau Pouters de a-si umfla gusa intr-un mod specific este un caracter care are o transmitere partial dominanta.

Gusat slovac (Expo Timisoara 2006 // D. Mergeani)

8. Puful embrionar
Puful rar si scurt apare ca urmare a actiunii independente a mai multor gene :
– unele gene de pe locusul „Dilute” (nu intotdeauna): „pale” („d*p”), „dilute” („d”), „ecru” (d*ec”);
– unele gene din famila „Almond” : „Almond” („St”), „Faded” („St*F”) in varianta homozigota, „Faded” asociat cu „brown” („b”) care determina, din punct de vedere al densitatii si lugimii, un puf aflat intre cel determinat de genele de dilutie si cel normal;
– „pink-eyed-dilute” („pd”) sau „Silky” („PL” sau „FL”) in varianta homozigota.
Deoarece primele doua categorii de gene sunt gonozomale (au o transmitere legata de sex), acest caracter poate fi folosit la predictia sexului puilor inca de la iesirea lor din ou. Puful embrionar scurt si rar se asociaza si cu o vigoare scazuta si o mortalitate crescuta.

9. Lungimea penajului
Lungimea normala a penajului prezenta la majoritatea porumbeilor este un caracter dominant fata de penele lungi prezente la unele rase cum sunt tobosarii de Buhara sau porumbeii Jacobini.

Coada scurta a porumbeilor Modena este un caracter recesiv fata de coada de lungime medie prezenta la majoritatea porumbeilor.

Porumbel Modena (Expo Timisoara 2006 // D. Mergeani) (Ts1//?, V//?)

10. Alcatuirea penelor
a. Porumbeii frizati (creti) au penele rasucite in forma de spirala si mult alungite. Acest caracter este datorat actiunii a doua gene „fz1” si „fz2”. Prima este partial dominanta, efectul ei putand fi observat la porumbeii frizati sirieni. Cea de-a doua este recesiva si actioneaza doar in prezenta primei gene determinand alungirea varfurilor penelor.

b. Porumbeii cu penajul matasos au un zbor greoi deoarece lama penei este destramata. Acest caracter fenotipic poate fi urmarea actiunii independente a mai multor gene:
– doua dintre ele sunt dominante si nealele: „Palmetto Silky” („PL”) si „Fantail Silky” („FL”), manifestandu-se in fenotip si in varianta heterozigota;
– a treia este recesiva: „fringe” („fg”), manifestandu-se doar in varianta homozigota;
– cea de-a patra este partial dominanta – „Gauzy” („Ga”) – varianta ei homozigota fiind similara cu varianta heterozigota a primelor doua gene.
c. Porumbeii arici au corpul acoperit doar de tijele penelor neputand zbura. Gena care determina acest caracter este recesiva – porcupine („po”) – datorita prezentei ei in forma homozigota lama penelor nu se formeaza.

11. Gatul golas
Absenta penelor la niveul gatului are transmitere monogenica fiind determinata de o gena partial dominanta – „Nacked neck” („Na”). Prin imperecherea cu un porumbel cu penaj normal la nivelul gatului la prima generatie se vor obtine exemplare cu gatul partial gol iar prin incrucisarea puilor din prima generatie („F1”) vom avea la a doua generatie („F2”) o proportie 1:2:1 intre porumbeii cu penaj normal, porumbeii cu gat partial gol si porumbeii cu gatul complet golas.

Porumbel gat-golas (V. Heler, Lipova, Arad // V. Heler) (Na//Na)

12. Rozeta din frunte
Motul rotund, avand forma unei rozete, este determinat de actiunea unei gene recesive -„Rosette” („ros”) in varianta homozigota. Rozeta foarte dezvoltata a tobosarilor de Buhara este urmarea penajului dezvoltat la nivelul intregului corp caracteristic acestei rase (caracter recesiv).

Jucator de Botosani (M. Serbancea, Eforie sud, Constanta // D. Mergeani) (ros//ros, cr//cr Pc//Pc)

13. Rozetele din lateralul ciocului
O alta modificare, intalnita de cele mai multe ori impreuna cu rozeta din frunte, este reprezentata de doua rozete mici situate in lateral la baza ciocului (cheeck rosettes), caracter care are o transmitere autozomala recesiva.

Jucator de Galati cu rozete (O. Maftei, Galati //O. Maftei)

14. Motul din frunte
Unele rase de porumbei au la nivelul centrului fruntii un mot mic orientat in sus si anterior, caracter determinat de actiunea unei gene dominante – „Nasal tuft” („Nt”).
Acest caracter poate fi mimat de actiunea exagerata pana spre nivelul fruntii a genei partial dominante „Sideburns” („Sb”), care determina orientarea penelor de la nivelul ciocului inferior (normal orientate spre posterior si inferior) spre inainte si in sus.

15. Motul posterior
Acest caracter este determinat de prezenta in varianta homozigota a unei gene recesive – „Crest” („cr”). Are doua forme de manifestare: motul semicircular, dominant si prezent la majoritatea raselor, si motul ascutit, recesiv si prezent la porumbeii bronzati.

Jucator de Constanta cu mot semicircular (M. Serbancea, Eforie Sud, Constanta // D. Mergeani) (cr//cr)

Porumbel bronzat cu mot cui (Expo Timisoara 2006 // D. Mergeani) (cr//cr)

Doar in prezenta acestui caracter pot aparea si alte caractere aditive cu transmitere recesiva cum sunt rozetele din lateral ale jucatorilor de Komaron sau coama porumbeilor Nun.

Jucator de Komaron (Expo Timisoara 2006 // D. Mergeani) (cr//cr, rozete in lateralul motului)

Nun (Satu Mare // R. Soponar) (cr//cr, coama la nivelul gatului postero-superior)

16. Gluga
Gluga porumbeilor Jacobini este determinata de actiunea a trei factori separati:
– motul posterior, caracter cu transmitere recesiva;

Jucator de Constanta motat (M. Serbancea, Eforie Sud, Constanta // D. Mergeani) (cr//cr)
– o formatiune similara „motului” posterior al tobosarilor de Buhara („wrap”), care nu este determinata de gena „cr” si care are o transmitere recesiva;

Tobosar de Buhara (Tirnaveni // D. Mergeani)

– o rozeta stuata pe fata laterala a gatului („pinwheels”), caracter cu transmitere dominanta care poate determina o structura similara motului posterior dar situata la nivelul cefei mai jos decat acesta.

F1 Jacobin X Frizat (R. Soponar, Satu Mare // R. Soponar)

Cel mai probabl gluga porumbeilor Capucini este rezultatul actiunii numai a ultimilor doi factori, acest caracter fiind dominant fata de gluga porumbeilor Jacobini. Un alt factor care ar putea diferentia aceste doua caractere similare este penajul lung al porumbeilor Jacobini (caracter recesiv).

17. Cravata
O cravata bine reprezentata este produsa prin sumarea actiunii a doua gene autozomale recesive – „kr1” si „kr2” – amandoua prezente in varianta homozigota.

Blondineti (L.Pop, Targu Mures // L. Pop)

18. Rozeta din piept
Acest caracter, prezent la pescarusii chinezi, este determinat de o gena recesiva – „Chest frill” („fr”) prezenta in varianta homozigota. Rozetele de la baza gambelor sunt un caracter aditiv cu transmitere recesiva ce apare doar in prezenta rozetei din piept.
Rozeta de la baza gatului, intalnita doar la pescarusii chinezi, este un caracter recesiv cu transmitere independenta fata de rozeta din piept, fiind determinata de gena „Chinese owl frill” („ofr”). Probabil ca aceasta gena este epistatica fata de gena care determina motul posterior – „crest” („cr”) – acest fapt putand explica imposibilitatea obtinerii de pescarusi chinezi motati.

Pescarus chinez alb (Expo Timisoara 2006 // D. Mergeani) (ofr//ofr, z*wh//z*wh)

19. Incaltatura
Acest caracter este produs de actiunea a doua gene independente:
– „Grouse” („gr”), recesiva, cu pene de maxim 3 cm si care acopera toate degetele piciorului, intalnita la blondineti si satineti;

Satinet (L. Pop, Targu Mures // L.Pop)

– „Slipper” („sl”), partial dominanta, intalnita la gusatul englez pitic si carcterizata prin pene de maxim 5-7 cm, dispuse in principal pe degetul mijlociu;

Gusat englez (Expo Timisora 2006 // D. Mergeani)

Cand ambele gene sunt prezente in varianta homozigota („sl”//”sl”, „gr”//”gr”) obtinem o incaltatura cu pene de peste 7-8 cm (Muffed) ca la porumbeii randunica.

Porumbel randunica (expo Timisoara 2006 // D. Mergeani)

20. Alcatuirea cozii
Coada porumbeilor voltati, cu 30-40 rectice dispuse pe mai multe randuri, are un determinism poligenic.

Voltat englez (Expo Timisoara 2006 // D. Mergeani)

Coada anumitor rase de ornement, cu 14-18(22) rectice, este un caracter partial dominant fata de coada tipului comun (cu 12 rectice).

Negru trenat de Bucuresti (Expo Timisoara 2006 // D. Mergeani)

21. Forma aripilor
Aripile purtate cu varfurile sub nivelul cozii (trenate) sunt un caracter recesiv fata de aripile cu varfuile deasupra cozii si sunt intalnite frecvent impreuna cu coada lata (cu mai mult de 12 rectice). Din pacate, acest caracter este asociat cu performante de zbor mai reduse.

Jucator de Taganrog (Expo Timisoara 2006 // D. Mergeani)

22. Culoarea penajului
Ereditatea culorii este cea mai bine cunoscuta, informatiile despre culoarea penelor fiind atat de multe incat o voi trata intr-un articol separat. Pentru a citi acest articol click aici!

23. Culoarea ochilor
Standardul reprezentat de wild-type este caracterizat prin ochi galben-rosii prezenti la majoritatea raselor de porumbei. Acestia contin pe suprafata externa a irisului granule cu pigment galben (derivati de pteridina ) si granule de pigment alb (derivati de guanina). Acest tip de ochi este dominant fata de ochii albi – perlati, doar cu granule cu pigment alb pe suprafata externa a irisului – care sunt determinati de o gena recesiva “pearl eye” (“tr”). Aceste doua tipuri de ochi sunt ochi colorati si sunt dominante fata de ochii negri, necolorati – fara granule de pigment pe suprafata externa a irisului. Ochii negri au o transmitere linkata cu marcajele albe recesive de la nivelul capului si cu gena recessive white (z*wh) care produce porumbei complet albi cu ochii negri.

Ochii rosii

Ochi galbeni

Ochi albi, perlati

Ochi negri

Ochi aproape albi pot apare si in absenta genei „tr”, fiind urmarea actiunii unor gene care modifica culoarea cum ar fi „pink-eyed-dilute” („pd”) – care determina ochi rozalii – sau „albino” („al”). Porumbeii albinosi au, in general, ochii rosii datorita absentei oricarui tip de pigment, ceea ce noi vedem cu ochiul liber fiid vascularizatia retinei. Exista o varianta dominanta fata de gena „albino” („al”) numita „Homer albino” („al*h”) care determina prezenta unor cantitati mici de pigment la nivelul ochilor.

24. Forma pleoapelor
Pleoapele duble sau zbarcite sunt caractere dominante fara de pleoapele simple intalnite la majoritatea raselor de porumbei.

Carrier (Expo Timisoara 2006 // D. Mergeani)

Carunculat de Oradea (Expo Timisoara 2006 // D. Mergeani)

25. Culoarea pleoapelor
Culoarea pleoapelor este in stransa legatura cu culoarea penajului capului. Porumbeii cu penajul majoritar alb au doar pleoape alb-galbui si rosii, cele alb-galbui fiind partial dominante. Pleoapele de culoare rosie apar cel mai frecvent la porumbeii cu ochii albi sau in prezenta genei recesive Smoky in varianta homozigota (probabil exista un linkaj intre aceste doua caractere), aceste fel de pleoape aparand si la porumbeii complet colorati. Porumbeii heterozigoti Smoky au o culoare a pleoapelor usor mai stearsa comparativ cu cei non-Smoky.
In special porumbeii cu penajul colorat al capului pot avea si pleoape gri-cenusii care sunt dominante in general fata de cele alb-galbui si care sunt determinate de prezenta genei dominante „Dirty” („V”). La unii porumbei cu ciocul negru (produs tot de gena Dirty) avem pleoape albe determinate de prezenta in forma homozigota a genei „smoky” („sy”).

26. Forma ciocului
Ciocul scurt este partial dominant fata de ciocul lung, o relatie similara existand intre ciocul coroiat si cel drept. Ciocul in forma de foarfeca poate fi determinat de o alimentare defectuoasa o puilor de catre parinti dar cel mai frecvent este urmarea cresterii rapide si exagerate in lungime a partilor superioara si inferioara, acest caracter avand o transmitere recesiva.

Jucator de Constanta, cioc scurt (Expo Timisoara 2006 // D. Mergeani) (B*A//?, So//?)

Carrier, cioc lung (Expo Timisoara 2006 // D. Mergeani)

Voiajor german de frumusete, cioc coroiat (Expo Timisoara 2006 // D. Mergeani)

27. Culoarea ciocului
Culoarea ciocului este strans legata de genele care modifica culoarea.
– „Dirty” („V”) este o gena dominanta ce determina o culoare foarte inchisa a ciocului. La porumbeii cu penajul capului de culoare alba determina aparitia unor pete inchise la culoare la nivelul ciocului.
– „Smoky” („sy”) si „Milky” („my”) sunt gene recesive ce determina o albire accentuata a ciocului, la porumbeii homozigoti Smoky ciocul avand o nuanta rozalie. Chiar si heterozigotii Smoky au un cioc usor decolorat comparativ cu porumbeii non-Smoky.
La porumbeii cu culoarea rosu-recesiv („e”//”e”) ne putem orienta asupra culorii de baza (mascata de actiunea genei recesive „e”) dupa culoarea ciocului. Un cioc deschis la culoare ne orienteaza spre rosu-cenusiu („B*A”), un cioc initial deschis la culoare care mai tarziu capata o coloratie mai inchisa ne orienteaza spre maroniu-castaniu („b”) iar un cioc mai inchis la culoare de la inceput semnifica culoarea albastru-negru („B+”).

Jucator homozigot Dirty (M. Serbancea, Eforie sud, Constanta // D. Mergeani) (V//V), se observat ciocul si picioarele inchise la culoare

28. Culoarea picioarelor
In mod uzual culoarea picioarelor este rosie, pigmentii melanici lipsind in aceasta zona a corpului. Unii pui au la iesirea la zbor o culoare negricioasa a nicioarelor, caracter care dspare la maturitate. Cauza acestei modificari este o gena dominanta – „Dirty” („V”) care determina culori mai inchise in mod definitiv si in alte zone ale corpului.
Culoarea ghearelor poate deveni alba ca urmare a actiunii unor gene pentru baltatura.

29. Degetele picioarelor.
In mod normal un porumbel are patru degete neunite intre ele. Anumite modificari recesive pot determina aparitia unor modificari cum sunt:
– prezenta unui deget supranumerar normal, cu legatura cu tarsometatarsusul (polydactyly – „py” si Show-king polydactyly – „skpy”);
– prezenta unei portiuni de deget atasata de unul din degetele normale, cel mai frecvent de degetul din lateral (extra outer toes – „t”);
– prezenta unei portiuni de piele care leaga unele din degete intre ele (outer-toe web – „w”).

30. Glanda uropigiana.
Absenta glandei uropigiene este un caracter recesiv fiind, determinat de prezenta in varianta homozigota a genei „no oil gland” („n”). Acest caracter se asociaza cel mai frecvent cu coada lata (cu mai mult de 14 rectice) dar se poate intalni si la porumbeii cu doar 12 pene in coada.

Dina Mergeani

http://www.geocities.com/dinamergeani/ereditatea_trasaturilor.html

Jocul Porumbeilor

Articol scris de Dina Mergeani

Porumbeii jucatori sunt acei porumbei crescuti pentru abilitatea lor de a se rostogoli peste cap (a juca) in zbor. Porumbeii putatori ai acestui caracter apar perfect sanatosi, fara probleme in crescatorie legate de alimentatie si reproducere, pot zbura adesea fara sa joace si o foarte mare parte dintre ei nu au probleme in a-si controla jocul. Majoritatea crescatorilor cauta sa selecteze porumbei cu o expresie intermediara a acestui caracter excluzandu-i pe cei cu o expresie excesiva. Porumbeii cu o expresie excesiva a acestui caracter continua sa joace in zbor pana cand se lovesc de pamant, starea sanatatii acestora putand fi serios compromisa.

Cel mai probabil, jocul este derivat din comportamentul sexual. Cu totii am observat ca, dup ce se imperecheaza, porumbeii fac un zbor scurt in jurul crescatoriei batand puternic din aripi si planand. In timpul planarii apare o contractie moderata si de scurta durata a muschilor latero-cervicali ai gatului si ai spatelui superior. Acest fapt poate duce, in cazul unor muschi mai sensibili cum sunt cei ai jucatorilor, la o coada scurta sau chiar 1-2 tumbe. Probabil ca aceasta caracteristica a fost observata initial si selectata in timp, astfel ajungandu-se la jucatorii de azi. Putem obesrva destul de des porumbei care bat cu putere din aripi si planeaza usor (mai ales in prezenta porumbitelor) inainte de a juca.

Un bun jucator ar trebui sa indeplineasca 3 conditii:

1. Sa joace bine (cat de mult se poate si cat mai strans),

2. Sa nu cada,

3. Sa se inalte bine.

1. Cu cat contractia muschilor gatului va fi mai puternica si mai brusca cu atat un porumbel va juca mai strans. La porumbeii al caror joc este oblic avem o diferenta de contractie intre cele doua parti ale corpului. Un porumbel va juca cu atat mai lung cu cat contractia muschilor gatului va dura mai mult. Din experienta pot spune ca, cu cat un porumbel da o “coada” mai lunga cand este pui iesit la zbor (puii dau „coada” pentru ca nu au muschii bine dezvoltati), cu atat va juca mai lung la un moment dat, “coada” lunga fiind semn de contractie prelungita a muschilor gatului.

2. Porumbeii care cad pot fi de mai multe feluri:

– Porumbei care cad foarte devreme: chiar la o luna de zbor. Cred ca acestia mostenesc o contractie puternica si prelungita a muschilor gatului (probabil sunt homozigoti pentru aceasta trasatura) si nu au reusit sa invete sa isi controleze jocul.

– Porumbei care cad tarziu, dupa 2-3 ani sau chiar mai tarziu: probabil ca, cu inaintarea in varsta, acestia isi pierd controlul jocului (nu-si mai pot relaxa muschii gatului).

– Porumbei care au un joc lung si care de obicei nu cad avand un control bun al jocului. Cel mai probabil ca acest control se bazeaza si pe aprecierea distantei fata de sol sau pe obisnuinta de a juca o anumita lungime. Ei cad doar cand joaca de la inaltimi prea mici sau cand intalnesc in calea lor un obstacol (de exemplu o casa).

– Uneori pot sa cada si porumbeii fara un joc spectaculos. Acest fapt poate fi considerate o intamplare, mai ales cand se intampla in conditii speciale. De exemplu, inaltatul iarna pe zapada nu e relevant pentru ce poate un jucator. Pur si simplu zapada „fura” ochii si la porumbei. Cel mai probabil acest lucru inseamna ca unii dintre ei sunt in stare, cand joaca, sa aprecieze distanta pana la sol si astfel sa isi controleze jocul (calitate pe care o pierd iarna in prezenta zapezii).

3. Un porumbel fara usoare aptitudini de zbor (si acestea se mostenesc, cei ce cresc voiajori stiu asta) nu se va inalta niciodata si nu va da masura tuturor posibilitatilor lui dar va transmite la urmasi abilitatea de a juca. Unii cazatori se feresc sa se mai inalte anticipand, probabil, cazatura ce va urma. De asemenea, porumbeii folositi la reproductie sunt mai greu de inaltat si joaca mai rar probabil pentru ca au ca prioritate ingijirea puilor.

Ereditatea culorii este de aproximativ 100% fiind foarte usor predictibila comparativ cu ereditatea jocului care este mult mai scazuta. Cu acest tip de ereditate nu vom fi niciodata siguri asupra genotipului unui jucator. Daca imperechem porumbei de joc cu porumbei din rase fara joc unii dintre puii lor (F1) prezinta o abilitate redusa de a juca (Ray Gilbert 1947), asa ca o singur gena recesiva nu explica in totalitate fenomenul. Dar cand imperechem F1 cu F1, in F2 avem, pentru jucatori/nejucatori proportiile asteptate pentru o singura gena recesiva. O situatie interesanta mi-a aparut imperechind (nu in mod voit) o prumbita cazatoare cu un voltat. Ambii pui obtinuti aveau abilitatea de a face cateva tumbe. Probabil ca acest fapt se incadreaza in primul exemplu (referitor la anumiti F1) sau ca gena (sau genele) care dau contractia muschilor spatelui la voltati cu tractiunea capului spre coada in repaus (deci aproape continua si nu in zbor) sunt alele cu gena ce determina jocul (un tip de contractie aproximativ la fel dar care apare in accese si doar in zbor, ea fiind probabil declansata de efortul de zbor). Deci jocul porumbeilor este determinat de o gena recesiva, aceasta trasatura avand o transmitere de tip monogenic conform geneticii clasice a lui Mendel si fiind determinata de o gena numita „rolling” sau, pe scurt, „ro”. Dar chiar in prezenta a doua astfel de gene : ro//ro, expresivitatea acestei trasaturi este variabila de la porumbel la porumbel, acest fapt sugerand ca in abilitatea de a juca ar putea fi implicate mai multe alele ale genei “ro” sau ca gena „ro” interactioneaza si cu gene de pe alti loci in determinarea felului jocului.

S-a observat ca, spre deosebire de muschii laterocervicali ai gatului la gaini care contin in special fibre musculare lente, cei ai porumbeilor contin predominant fibre musculare rapide. De asemenea, exista un studiu (Entrikin, 1972) care spune ca excitabilitatea muschilor laterali ai gatului este mai mare la jucatori decat la ceilalti porumbei. Entrikin a studiat urechea interna a mai multor rase de porumbei, jucatori si nejucatori, si a observat ca aceasta este la fel indiferet de rasa. De asemenea a aratat ca jocul nu e voluntar si nici nu este ceva similar epilepsiei nefiind inhibat de medicamentele antiepileptice. Ceea ce el a descoperit este ca jocul nu isi are originea in creier si ca este consecinta unei miopatii, el fiind o o stare neuromusculara specifica a muschilor latero-cervicali ai gatului si spatelui superior. Procainamida, un blocant al canalelor de potasiu de la nivelul membranei celulare utilizat ca antiaritmic si care face muschii mai putin responsivi la stimuli, inhiba abilitatea de a juca. El a aratat ca, in timpul jocului, porumbeii sufera un mic acces caractarizat printr-o contractura musculara exagerata a muscilor latero-cervicali ai gatului cauzat de un defect genetic, una dintre aceste posibile gene implicate in determinarea jocului fiind responsabila pentru raspunsul exagerat al muschilor latero-cervicali ai gatului la unii neurotransmitatori. Diferente semnificative au aparut la masuratorile caracteristicilor excitabilitatii muschilor si raspunsului contractil la acetilcolina. Curbele doza – raspuns au aratat diferenta semnificative intre jucatori si nejucatori, muschii latero-cervicali ai gatului la jucatori fiind de trei ori mai responsivi decat la nejucatori. Rezistenta membranara a fibrelor musculare la jucatori este de 2/3 din cea a nejucatorilor.

Concluzii :

– jocul este conditionat genetic,

– fibrele musculare de la nivelul gatului la jucatori au, fata de nejucatori, urmatoarele caracteristici : rezistenta membranara scazuta; potential de repaus crescut si potential de activare scazut: ele au nevoie de o stimulare usoara pentru a face muschii sa se contracte si sa traga capul porumbelului mult spre spate acesta rasturnandu-se rapid peste cap.

De fapt, fibrele musculare ale muschilor latero-cervicali ai gatului de la porumbeii jucatori sunt prea responsive la stimuli. Dar diferentele intre porumbeii jucatori si nejucatori sunt relativ minore in comparatie cu severa modificare a comportamentului in zbor a porumbeilor jucatori. Anumite componente netestate inca ale transimiterii neuromusculre ar putea fi implicate in acest fenomen

In timp am facut niste observatii legate de porumbeii din crescatoria mea (dintre care multi sunt rude dar nu foarte apropiate): – daca imperechezi un cazator cu un jucator obisnuit aproximativ jumatate din pui cad (mai exact 40%), – daca imperechezi doi cazatori intre ei aproximativ trei sferturi dintre puii lor cad (80%), – cazatorii care cad foarte devreme (si care ar putea fi purtatori intr-o forma homozigota a acestei insusiri) nu au neaparat parinti cazatori dar au sigur bunici cu aceasta insusire, – sunt situatii cand, daca imperechezi doi jucatori foarte buni (sau cazatori),unii dintre pui nu dau nici macar coada toata viata, – daca imperechezi unul dintre acesti pui cu un jucator mediu obtii, nu rar, pui care joaca foarte bine (sau cad), – distributia este aproape egala intre sexe la cei care joaca foarte bine (sau cad).

Aceste observatii sugereaza ca:

– 1. exista o gena care ii face pe anumiti porumbei sa cada (cel mai probabil recesiva)

– 2. exista o gena recesiva care inhiba abilitatea de a juca.

1. De obicei, odata ce a cazut, un porumbel nu-si mai pierde acest obicei (mai ales pentru ca si antrenamentul e foarte important – cu cat inalti mai mult sau mai des un porumbel cu atat creste sansa ca el sa joace mai bine). Am incercat ca pe unii dintre ei sa ii pastrez fara sa ii inalt si, dupa 2-3 ani, nu mai cadeau dar cred ca acest fapt se datoreaza pierderii antrenamentului si obisnuintei de a se inalta.

Problema cazatorilor este imposibilitatea lor de a-si controla jocul odata ce au inceput sa joace, ei nu se opresc pana la contactul cu pamantul sau alt obstacol( din pacate…). Ei sunt sub impulsul de a juca chiar de cand incep sa zboare, de multe ori facand serii frecvente de doar 1-2 tumbe chiar de la inceputul zborului. In timp, se feresc de zbor si isi pierd antrenamentul obosind din ce in ce mai repede ( ar putea fi un mecanism de protectie).

Lipsa controlului jocului tine si de antrenament si ar putea avea doua mecanisme:

-o relaxare deficitara (sau lipsa relaxarii) unor muschi contractati mai mult timp si care nu este alele cu gena „ro”,

-o contractie prelungita in mod excesiv a muschilor gatului care este data de o alela recesiva a genei „ro” (cel mai probabil).

Un alt fapt interesant l-am observat imperechind o jucatoare medie cu un voiajor Apoi, unul dintre puii lor (o porumbita) l-am imperecheat cu un jucator mediu si a rezultat un porumbel cazator. Acest fapt poate duce la ideea ca gena care a determinat lipsa controlului jocului a fost mostenita de la voiajor aceasta nemanifestandu-se decat in prezenta genei “ro’ in varianta homozigota. Asa ca gena care ii face pe unii jucatori sa cada ar putea sa fie dominanta si sa nu fie alela cu gena “ro”.

2. Cel mai probabil ca, pentru a determina felul jocului, genele de pe locusul „Ro” interactioneaza si cu gene de pe alti loci. Teoretic se pot manifesta ambele gene intr-o forma mai atenuata (sau chiar fara nici un fel de atenuare). Cred ca exista o alta gena, s-o numim „non-ro”, care, in varianta homozigota (banuiesc ca e recesiva), inhiba orice efect al genei „ro” chiar daca aceasta e in varianta homozigota si te-ai astepta ca porumbelul ce poarta aceste gene sa joace. Asa ca doi porumbei, chiar foarte buni jucatori, care poata aceata gena vor putea avea si pui care sa nu joace deloc! Acest fapt se bazeaza pe un fenomen care exista intre anumite gene si care ar putea fi exemplificat cam asa: o anumita gena poate masca in totalitate efectul altei gene chiar daca aceasta din urma este prezenta in asa fel incat sa fi putut determina un anumit caracter. Un exemplu este cel cu gena care da rosu recesiv (e//e). In varianta homozigota un porumbel este doar rosu si atat. Asta chiar daca el este putator si al altor gene ce determina sau modifica culoarea. Alt exemplu similar este cu albul recesiv (z*wh//z*wh) care mascheaza orice alta culoare chiar si rosu recesiv. Gena ce da jocul e clar recesiva fata de cea care da la purtatori lipsa lui. Probabil ca exista mai multe alele ale acestui locus care pot da mai multe feluri de joc, nimeni n-a studiat in profunzime acest lucru. Prin analogie, cred ca gena care ar da un joc mai lung este recesiva fata de gena care ar da un joc mai scurt.

Asadar cred ca un porumbel care joaca foarte bine (sau cade) nu poate sa aiba pe locusul „Ro” o gena pentru joc foarte scurt (sau deloc). Deci cel mai probabil cand unul din puii lui nu joaca deloc inseamna ca intervine o alta gena cu alt locus pe care el o poarta in forma heterozigota. Aceasta gena, in varianta homozigota e mai „tare” (in expresie) decat gena care da jocul si inhiba expresia acesteia chiar daca gena „ro” e in varianta homozigota. Aceasta explicatie ar putea fi valabila in cazul selectarii liniilor de zbor plecand de la porumbei jucatori. Deoarece, imperechind porumbei de zbor cu porumbei jucatori, obtinem exemplare care joaca, asta inseamna ca unii zburatori obtinuti din porumbei de joc sunt de fapt purtatori ai genelor de joc, actiunea acestora fiind inhibate de gene cum e cea de mai sus.

Exista porumbei comuni care, fara nicio incarcatura genetica legata de joc, prezinta uneori cate o “coada” scurta atunci cand vor sa isi schimbe brusc viteza si directia de deplasare. Acest caracter este voluntar (spre deosebire de joc care este involuntar) si apare atunci cand sunt urmariti de pradatori. Jocul este o stare nefiziologica care atrage atentia pradatorilor, jucatorii find rasa de porumbei cea mai atacata de pradatori. Pradatorii sunt atrasi de porumbeii care joaca, proabil pentru ca un astfel de porumbel e catalogat ca un porumbel ranit sau ca un exemplar mai slab si mai usor de prins.

Asadar, intr-o expresie usoara,acest caracter diminueaza abilitatea pasarii de a trai in salbaticie. Intr-o expresie exagerata, poate duce la accidente cum ar fi: fracturi ale membrelor, leziuni ale ochiului, leziuni ale oviductului la porumbite sau chiar la moartea pasarii.

In concluzie, cresterea jucatorilor este un bun exemplu de selectie dirijata cu scopul de a perpetua un „defect” genetic.

Dina Mergeani

Sursa: http://www.geocities.com/dinamergeani/jocul_porumbeilor.html

Culorile Porumbeilor

Porumbel comun (Bucuresti // D. Mergeani)

Wild-type

S-a stabilit ca standardul pentru compararea tuturor diferentelor prezente intre porumbei din diferite rase sa fie porumbelul salbatic gri-cenusiu (albastru) cu dungi negre pe aripi si in coada la care pigmentul prezent in mod dominant este eumelanina (de culoare neagra). Wild-type este rezultatul actiunii intregului bagaj genetic al unui porumbel care nu prezinta mutatii si constutuie un model de referinta in genetica porumbeilor. Acest model de referinta reprezentat de porumbelul salbatic este caracterizat prin: talie medie, culoarea gri-cenusiu cu doua dungi negre pe aripi si una la nivelul cozii (determinata de derivati de melanina), cioc inchis la culoare, ochi rosii sau galben-rosii, gene alb-galbui, picioare rosiatice (determinate de derivati de caroten), 4 degete la picioare, glanda uropigiana prezenta, 12 pene in coada, aripile purtate deasupra cozii, penaj neted si bine format, absenta incaltaturii, a motului de la ceafa, a cravatei, a rozetei din frunte sau a celei din piept, etc. La iesirea din ou prezinta pe corp un puf galben-auriu, lung si des iar pe cioc un inel de culoare neagra.
In afara zonelor colorate in diferite nuante de albastru si a dungilor negre de pe aripi si de la nivelul cozii, prin definitie, wild-type prezinta trei zone aproape albe: dungile din partea laterala a penelor laterale ale cozii, partea dinspre interior (torace) a penelor de la nivelul capacelor aripilor si spatele inferior (exista si o varianta cu spatele inferior aproape albastru).
Multe rase poseda caracterele similare cu porumbelul de stanca si cand le comparam pentru majoritatea trasaturilor lor nu observam diferente fata de wild-type.

Voiajor (Poarta Alba // D. Mergeani)

Dintre avantajele folosiri wild-type ca model de referinta mentionez:
– acest fenotip este mai stabil decat alte fenotipuri;
– utilizandu-l in descrierea unui anumit fenotip avem o exprimare mult mai clara precizand diferentele fata de el si cauza lor;
– fara un asemenea model putem confunda genele alele cu cele nealele sau fenomene ca dominanta si epistazia.

Trebuie precizat ca nu exista o gena pentru culoarea tipului salbatic de porumbel (albastru cu dungi negre pe aripi si in coada), Wild-type fiind urmarea actiunii conjugate a mai multor gene reprezentate de alelele corespunzatoare wild-type pentru genele care afecteaza fenotipul unui porumbel. Conventional s-a stabilit ca genele ce determina Wild-type sa fie notate cu simbolul „+”, folosit uzual singur sau ca superscript la simbolul fiecarui locus, iar genele mutante sa fie notata cu litera mare (cele dominante) sau mica (cele recesive) in functie de raportul de dominanta cu alelele corespunzatoare Wild-type.
Aici sunt prezentate unele din modificarile posibile ale Wild-type. Genele alele (genele mutante si alelele lor corespunzatoare Wild-type) si modificarile fenotipice asemanatoare sunt prezentate pe aceeasi linie orizontala in ordinea descrescatoare a dominantei.

Dina Mergeani

dinamergeani@yahoo.com

http://www.geocities.com/dinamergeani/culorile_porumbeilor.html

Culorile Porumbeilor

Porumbel comun (Bucuresti // D. Mergeani)

Wild-type

S-a stabilit ca standardul pentru compararea tuturor diferentelor prezente intre porumbei din diferite rase sa fie porumbelul salbatic gri-cenusiu (albastru) cu dungi negre pe aripi si in coada la care pigmentul prezent in mod dominant este eumelanina (de culoare neagra). Wild-type este rezultatul actiunii intregului bagaj genetic al unui porumbel care nu prezinta mutatii si constutuie un model de referinta in genetica porumbeilor. Acest model de referinta reprezentat de porumbelul salbatic este caracterizat prin: talie medie, culoarea gri-cenusiu cu doua dungi negre pe aripi si una la nivelul cozii (determinata de derivati de melanina), cioc inchis la culoare, ochi rosii sau galben-rosii, gene alb-galbui, picioare rosiatice (determinate de derivati de caroten), 4 degete la picioare, glanda uropigiana prezenta, 12 pene in coada, aripile purtate deasupra cozii, penaj neted si bine format, absenta incaltaturii, a motului de la ceafa, a cravatei, a rozetei din frunte sau a celei din piept, etc. La iesirea din ou prezinta pe corp un puf galben-auriu, lung si des iar pe cioc un inel de culoare neagra.
In afara zonelor colorate in diferite nuante de albastru si a dungilor negre de pe aripi si de la nivelul cozii, prin definitie, wild-type prezinta trei zone aproape albe: dungile din partea laterala a penelor laterale ale cozii, partea dinspre interior (torace) a penelor de la nivelul capacelor aripilor si spatele inferior (exista si o varianta cu spatele inferior aproape albastru).
Multe rase poseda caracterele similare cu porumbelul de stanca si cand le comparam pentru majoritatea trasaturilor lor nu observam diferente fata de wild-type.

Voiajor (Poarta Alba // D. Mergeani)

Dintre avantajele folosiri wild-type ca model de referinta mentionez:
– acest fenotip este mai stabil decat alte fenotipuri;
– utilizandu-l in descrierea unui anumit fenotip avem o exprimare mult mai clara precizand diferentele fata de el si cauza lor;
– fara un asemenea model putem confunda genele alele cu cele nealele sau fenomene ca dominanta si epistazia.

Trebuie precizat ca nu exista o gena pentru culoarea tipului salbatic de porumbel (albastru cu dungi negre pe aripi si in coada), Wild-type fiind urmarea actiunii conjugate a mai multor gene reprezentate de alelele corespunzatoare wild-type pentru genele care afecteaza fenotipul unui porumbel. Conventional s-a stabilit ca genele ce determina Wild-type sa fie notate cu simbolul „+”, folosit uzual singur sau ca superscript la simbolul fiecarui locus, iar genele mutante sa fie notata cu litera mare (cele dominante) sau mica (cele recesive) in functie de raportul de dominanta cu alelele corespunzatoare Wild-type.
Aici sunt prezentate unele din modificarile posibile ale Wild-type. Genele alele (genele mutante si alelele lor corespunzatoare Wild-type) si modificarile fenotipice asemanatoare sunt prezentate pe aceeasi linie orizontala in ordinea descrescatoare a dominantei.

Dina Mergeani

dinamergeani@yahoo.com

http://www.geocities.com/dinamergeani/culorile_porumbeilor.html

Notiuni despre genetica

O celula este alcatuita din membrana, citoplasma, nucleu si organite citoplasmatice.Totalitatea componentelor celulei cu rol in stocarea si transmiterea informatiei ereditare constituie aparatul genetic al celulei.Acest aparat genetic este alcatuit din componente cu rol in:
– transmiterea informatiei ereditare – ribozomii. La nivelul lor are loc descifrarea informatiei ereditare transmise de ARN mesager intr-o secventa de aminoacizi ce va determina o sinteza specifica a proteinelor sau enzimelor.
– stocarea informatiei ereditare – nucleul si mitocondriile. Suportul material al erediatii este reprezentat aproape in totalitate de ADN (succesiune de nucleotide) care se gaseste reprezentat in mare majoritate in nucleu si intr-o foarte mica masura in mitocondrii si citoplasma. La nivelul nucleului (cea mai importanta componenta a aparatului genetic al celulei) ADN-ul se prezinta sub forma unor spirale helicoidale dublu catenare ce alcatuiesc cromozomii. Acesti cromozomi sunt dispusi in perechi (celule diploide), in fiecare pereche unul fiind mostenit de la tata si unul de la mama. Cei doi cromozomi care determina sexul se numesc gonozomi, restul cromozomilor fiind numiti autozomi. Ca mai toate pasarile, porumbeii au in jur de 40 perechi de cromozomi, porumbelul avand 2 cromozomi Z iar femela un cromozom Z si un cromozom W (foarte mic). Deoarece in ovul avem ARN mitocondrial nu si in spermatozoid, o femela mosteneste mai multa informatie de la tata iar un mascul de la mama, asa ca nu putem spune ca unul dintre parinti este mai important.

Meioza este un tip de diviziune celulara specific celulelor sexuale intr-o anumita perioada a vietii lor prin care numarul de cromozomi se reduce la jumatate, dintr-o celula diploida rezultand celule haploide (cu cate un singur cromozom din fiecare pereche): spermatozoidul si ovulul. Intr-una din perioadele ei initiale cromozomii pereche se intersecteaza, acest fenomen fiind numit incrucisarea reciproca a cromozomilor. Numarul punctelor de incrucisare (chiasme) este specific pentru fiecare pereche de cromozomi. La nivelul chiasmelor cromozomii se rup, ulterior ei incercand sa isi refaca segmentul pierdut. Aceasta refacere se poate realiza prin alipirea propriului segment (fara niciun rasunet asupra transmiterii informatiei ereditare) sau cel mai adesea refacerea se face prin schimbul reciproc si egal de fragmente cromozomice. Acest schimb reciproc si egal este numit recombinare genica sau crossing-over iar cromozomii rezultati – recombinati (sunt alcatuiti atat din material genetic patern cat si din material genetic matern). Cu cat numarul de recombinari este mai mare cu atat recombinarea este mai puternica.

Totalitatea informatiei ereditare reprezinta genotipul iar totalitatea caracterelor structurale si functionale observabile rezultate din interactiunea genotipului cu factorii de mediu reprezinta fenotipul.
Gena este un fragment de cromozom (segment polinucleotidic) care determina sinteza unui produs primar specific (proteina, enzima, molecula ARN), bine delimitat si cu o pozitie fixa in cromozom. Pozitia ei este numita locus. Genele care pot ocupa pozitii identice (loci analogi) pe cromozomii pereche se numesc gene alele. Aceste gene alele segrega (se separa) in cursul meiozei. Genele alele pot fi la fel – organism homozigot pentru un anumit caracter sau diferite – organism heterozigot pentru acest caracter.
Interactiunea intre genele alele se manifesta prin relatii de dominanta, recesivitate sau codominanta:
-gena dominanta este gena care se manifesta la fel in fenotip atat in forma homozigota cat si in forma heterozigota (se noteaza cu litera mare) – ea codifica proteine cu o activitate normala sau blocanti ai unor sinteze proteice prin legarea competitiva de locusurile de actiune ale proteinelor normale;
-gena recesiva este gena care se manifesta in fenotip doar in forma homozigota (se noteaza cu litera mica) – codifica proteine incapabile sa aibe o activitate normala;
-genele codominante (sau partial dominante) sunt acele gene alele care se manifesta amandoua in fenotip, aspectele fenotipice ale formelor hetereozigota si homozigota ale une astfel de gene fiind diferite – proteinele codificate sunt functionale dar nu la nivelul normal.
Dominanta sau recesivitatea unei gene sunt doar aprecieri ale raportului cu alte gene alele, la porumbei cea mai importanta comparatie fiind cea cu alela corespunzatoare Wild-type. De fapt, raportat la Wild-type, doar cateva gene sunt 100% dominante sau 100% recesive.
Interactiunea intre genele nealele se manifesta prin relatia de epistazie. Epistazia presupune ca o anumita pereche de gene (epistatice) influenteaza expresia fenotipica a altei perechi de gene (hipostatice) situata la distanta de primele ajungand pana la inhibarea totala a acestei expresii. Gene epistatice sunt gena pentru rosu recesiv sau gena pentru alb recesiv.
Relatia gene – factori de mediu se poate manifesta prin fenomenul de dominanta neregulata: genele recesive se pot manifesta in fenotip!
Anumite gene nealele situate pe acelasi cromozom se transimit la urmasi aproape intotdeauna impreuna, intre ele neexistamd un punct de incrucisare a cromozomilor (chiasma). Fenomenul este numit linkage iar despre aceste gene spunem ca au o transmitere linkata. Ca exemplu de gene linkate avem gena „recessive opal” si gena ce determina pattern-ul unui porumbel.
Genele situale pe cromozomii sexuali se numesc gonozomale iar cele situate pe ceilalti cromozomi – autozomale. Ca exemple de gene gonozomale avem genele pentru culorile de baza (de pe locusul „b”) si genele din grupul „Almond” (de pe locusul „St”), aceste gene avand si o transmitere linkata (aproape in totalitate cu gena „B+”) .

Penetranta este capacitatea unei gene in stare heterozigota de a se manifesta in fenotip. Odata manifestata ea va conditiona aspectul fenotipic identic cu starea homozigota. Penetranta unei gene poate fi:
-puterinca: gena se manifesta in mai mult de 2/3 din cazuri;
-medie: gena se manifesta intre 1/3 si 2/3 din cazuri;
-slaba: gena se manifesta in mai putin de 1/3 din cazuri.
Caracterele fenotipice recunosc in determinarea lor urmatoarele tipuri de determinism:
-monogenic: o pereche de gene alele (homo sau heterozigote) determina un singur caracter fenotipic: perechea de gene ce codifica rozeta din frunte;
-poligenic: mai multe perechi de gene nealele situate pe acelasi cromozom sau pe cromozomi diferiti determina un caracter sumandu-si actiunile prin efect cumulativ: coada porumbeilor voltati are un determinism poligenic;
-pleiotropic: o pereche de gene alele intervine in determinarea mai multor caractere diferite: gena „Dominant opal” determina modificarea culorii iar in varianta homozigota determina si un tremor fin al gatului.

Cand imperechem doi porumbei din rase diferite, notati cu „P” (parent), descendentii directi ai acestora ii notam cu „F1” (first cross). Cand imperechem descendenti din prima generatie intre ei („F1”) obtinem descendenti din a doua generatie notati cu „F2”. Cand imperechem descendentii cu unul din parinti („P”) sau cu un porumbel din aceeasi rasa cu acesta obtinem generatia „B1” (back cross). Imperechind porumbei din generatia „B1” cu porumbei din rasa parintelui „P” obtinem generatia „B2”. Continuarea acestor tipuri de selectie se face notand in mod crescator urmatoarele generatii de descendenti. Masculii ii notam cu (1,0), femelele cu (0,1) iar o pereche cu (1,1).

Epigenetica studiaza modificarile mostenite reversibile care apar in functia unei gene fara o schimbare in structura ADN. Aceste modificari sunt metilarea anormala (hipermetilare) a regiunilor promotoare ale genei si acetilarea anormala (deacetilare) a histonelor ce au rol in impachetarea ADN.

Dina Mergeani

http://www.geocities.com/dinamergeani/notiuni_de_genetica.html

Prezentare Autor

In perioada urmatoare vor fi prezentate cateva articole  despre porumbei si genetica, articolele ce vor fi prezentate au acceptul autorului,sunt  scrise de catre Dina Mergeani,  mai jos este prezentat autorul:

Numele meu este Dina Mergeani, locuiesc in Constanta si cresc porumbei din 1982. Observatia ca anumite trasaturi pot fi urmarite cu usurinta de la o generatie la alta a facut ca genetica la porumbei sa devina un hobby adiacent cresterii porumbeilor similar ca importanta. In masura timpului si cunostiintelor disponibile am incercat sa prezint anumite aspecte ale acestui subiect foarte vast. Imi doresc ca aceste fel de informatii sa ajunga la cunostinta unui numar cat mai mare de columbifili si sa deschida gustul pentru studiul trasaturilor porumbeilor cator mai multi dintre ei.

http://www.geocities.com/dinamergeani/porumbeii_si_genetica.html

http://dinamergeani.sunphoto.ro/