Roller de Bursa

Originea: Turcia, orasul Bursa.

Corpul: Trebuie sa fie de marime mijlocie, potrivit de inalt si cu o forma aproape triunghiulara.

Aripile trebuie sa fie purtate deasupra cozii. Cand se priveste porumbelul din fata, trebuie sa se vada pieptul larg, iar gatul trebuie sa formeze un triunghi cu spatele pasarii. Mijlocul porumbelului, adica talia, trebuie sa fie mica, iar gatul scurt. In acelasi timp, picioarele nu trebuie sa fie prea lungi. Aripile, in comparatie cu corpul, trebuie sa fie de marime mijlocie.

Capul: Cea mai importanta caracteristica este fruntea. Pornind exact de deasupra narilor, fruntea trebuie sa aiba o forma alungita. Aceasta forma este numita „onden beynli” (cap alungit). Capul are o forma aproape rotunda si cand este privit din fata are forma unui carbune. Tot din acest unghi, chiar din mijlocul distantei dintre ochi, este o concavitate care trebuie vazuta pe frunte, ceea ce face ca fruntea sa semene cu doua concavitati separate.

Ochii: trebuie sa fie de culoare foarte deschisa. Localnicii ii numesc „beyaz cakir” (albi cu dungi albastre) sau „inci goz” (perla). Cei de culoare complet alba sunt numiti „yogurt goz” (ochi de iaurt) si sunt cei mai apreciati. Unii porumbei pot sa prezinte unele irizatii (rozalii) in ochi. Acestia sunt numiti „kizil cakir” si considerati a fi o greseala grava. Ochii trebuie sa fie mari si amplasati aproape de cioc.

Genele trebuie sa fie late si de culoare alba. Genele galbene sau rosii nu sunt acceptate, iar pleoapele trebuie sa fie de asemenea albe.

Ciocul: este foarte important pentru aceasta rasa. Ciocul comparat cu marimea capului si a corpului (proportia), trebuie sa fie mai lung si gros. In nici un caz ciocul nu este subtire si trebuie sa fie de culoare alba. Unele exemplare pot prezenta o mica pata neagra spre varful ciocului, numiti „zikir”. Acest marcaj este dorit la varietatile „aripi-negre, cozi-albe”. Oricum, la „yasmakli” si „aripi-albe cozi-albe” acest marcaj nu poate fi prezent.

Picioarele: Trebuie sa fie curate pana la glezne. Este o rasa neincaltata si orice pana gasita sub glezne se considera a fi incaltatura si depreciaza valoarea pasarii. Picioarele trebuie sa fie de culoare rosu-stralucitor. Unghiile sunt de culoare alba.

Coada: Roller de Bursa are 12 pene in coada; nimic mai mult sau mai putin. Bursa prezinta glanda uropigiana, in timp ce rasele Mulakat si Cakal nu au. Acestea din urma au 14-16 pene in coada. Penele cozii: Penele de pe crupion, care acopera baza retricelor trebuie sa aiba o forma bine definita. Ele trebuie sa acopere baza retricelor intr-o forma regulata -o curba larga- si trebuie sa fie de culoare neagra. Penele subcodale trebuie sa fie albe. Alternanta aripilor albe: aceasta nu este considerata o greseala de catre vechii crescatori. Unele pene negre prezente in aripile-albe sau pene albe in aripile-negre, nu se crede ca influenteaza calitatile rasei. De asemenea, se crede ca prezenta unei pene negre in coada sau a catorva pene mici, albe pe corp nu este importanta. Oricum, crescatorii de azi nu impartasesc aceste opinii. De fapt, ei le considera ca fiind greseli grave.

Culoarea: Sunt doua culori la Rollerul de Bursa. Acestea sunt negru si alb. Culorile trebuie sa fie pure. Albul trebuie sa fie unul stralucitor si negrul trebuie sa fie cat mai inchis posibil. Culorile sterse sau amestecate nu sunt prezente. Negrul porumbeilor Bursa este unul foarte inchis si foarte stralucitor. Aceasta culoare nu se gaseste exclusiv la Bursa, dar este destul de rara pentru a fi vazuta la alte rase.

Pieptul porumbeilor imbraca diferite tonuri de verde.

Caracterul si calitatile rasei: datorita faptului ca sunt strict protejati de catre crescatori, Rollerul de Bursa a evitat amestecul cu alte rase si s-a mentinut in rasa pura. Cea mai importanta calitate dorita de crescatori este o linie de sange pura, la aceasta rasa. In al doilea rand, ei nu trebuie prinsi in mana, ei trebuie sa fie timizi si speriosi. Alta calitate dorita la aceasta rasa este castigarea comportamentului intr-o noua crescatorie si de a se obisnui cu ea, acceptand-o ca pe o noua casa. Bursa nu au inclinatie spre alte custi decat cea proprie. Din aceasta cauza ei sunt foarte loiali custii lor. Oricum, cand sunt vanduti altora, ei vor accepta noua cusca foarte repede. Ei nu se vor intoarce niciodata la vechea cusca. De fapt, cei mai multi crescatori, dupa ce aduc o pasare noua in crescatorie, daca ei nu vad ca pasarea s-a obisnuit cu imprejurimile foarte repede, considera a fi o greseala si indeparteaza pasarea.

Sursa:

ACKA

http://www.turkishtumblers.com/Bursa.htm

Traducere: Hadarau Vlad

Voiajor sport

Este o rasa cu prolificitate ridicata, cloceste si isi creste foarte bine puii.

Corpul: de constitutie robusta, dar armonioasa, fusiform, cu centrul de greutate situat intre cele doua aripi. Privit de sus, de la marginile umerilor spre varful aripilor, are forma de triunghiu echilateral. Tinut in mana, porumbelul aluneca foarte usor, pentru ca partea posterioara a corpului are dimensiuni reduse si numai coada, varfurile aripilor si picioarele pot fi cuprinse in palma, iar trunchiul, fiind foarte dezvoltat, nu mai încape. Osatura este puternica si solida. Oasele bazinului sunt stranse, tari, uniform ingrosate si bine rotunjite, cu capetele la o distanta de 0,5 cm la porumbei si 1 cm la porumbite.

Capul: de marime mijlocie, cu fruntea larga, putin ridicata, continuand linia ciocului. Privit lateral, incepand de la varful ciocului pana dupa ceafa, prezinta o linie convexa nedepasita de nici o adancitura sau colt. Forma capului variaza in functie de linia de selectie, dar intotdeauna este nemotat si cu fruntea nebombata. Forma, constitutia si dimensiunile capului variaza in mod pregnant la cele doua sexe.

Ciocul: mijlociu sau mijlociu spre lung, gros, usor indreptat in jos, cu cele doua mandibule inchise perfect; de culoarea cornului, la albi si baltati de culoare deschisa. Umflaturile de la baza ciocului sunt alungite, bine divizate, usor umflate, cu suprafata neteda si alba, zbarcita la porumbeii batrani; marimea lor variaza in functie de varsta, sex si linie de obarsie. Cele de la baza mandibulei inferioare sunt mici, netede, usor negelate la porumbeii batrani.

Ochii: asezati deasupra prelungirii liniei de inchidere a mandibulelor, mai aproape de crestetul capului. Irisul este galben-portocaliu si format din trei zone:

• o zona ingusta in jurul pupilei, de culoare neagra sau vanata, continua sau intrerupta, numita „inel de valoare”. Caiger considera ca acest „inel de valoare” este semnul performantei, si dupa marimea, forma si constitutia lui se deosebesc 8 tipuri diferite
• a doua zona urmeaza dupa „inelul de valoare”, este mai larga, de constitutie fin granulata si reprezinta zona de contractare a muschilor ciliari ai ochiului, care dilata pupila
• zona externa este formata dintr-un camp circular, galben-portocaliu intens, de constitutie mai omogena si mai compacta; este delimitata de zona mijlocie printr-un inel rosu, de preferinta cat mai larg. Irisul este inconjurat de pleoapele (asa-numitele gene) cenusii, netede, numai la porumbeii batrani usor negelate, care acopera corneea.

Gatul: purtat vertical, este potrivit ca lungime, mai subtire la extremitatea superioara si ingrosat treptat spre extremitatea inferioara. Barbia este supta, fara membrana si scobita in linii ovale.

Pieptul: puternic dezvoltat, larg, bombat, musculatura pectorala puternica. Osul pieptului, lung si usor arcuit, nu este proeminent. Daca tinem porumbelul cu mana dreapta si il trecem usor, cu capul inainte, prin palma stinga pe jumatate deschisa, osul pieptului aluneca usor si arcuit. Spinarea este foarte larga anterior si stramtata mult spre coada, bine acoperita de remigele secundare, cu linie dreapta, orientata oblic dinainte inapoi.

Abdomenul este putin dezvoltat, ingust si plin.

Aripile: lungi, drepte, strans lipite de corp, cu remige lungi, elastice, largi, rotunjite la capete, purtate deasupra cozii. Varfurile aripilor nu se ating. Bratele si umerii sunt bogat imbracate cu fulgi. Remigele, cand deschidem aripa, se acopera unele pe altele fara goluri, iar varfurile lor alcatuiesc o linie convexa. Trecand cu degetul mare peste fata aripii inchise, de la umeri la varf, observam o suprafata complet neteda. Dupa teoria lui Ch. Vanderschelden, la porumbeii buni zburatori oasele bratului sunt groase, iar primele patru remige
primare au varfurile rotunjite si de aceeasi lungime.

Coada: formata din 12 rectrice, plata, purtata strans, ingusta cat o singura rectrice, are directie orizontala. Varfurile aripilor nu ajung pana la varful cozii. Crupionul, sau tartita, este bogat acoperit cu penaj abundent si matasos.

Picioarele: puternice, neincaltate, sunt mijlocii ca marime, cu degete puternice, drepte. Culoarea ghearelor este în corelatie cu cea a remigelor.

Penajul: fin, moale, matasos, bogat, lins si pudrat, colorat: vanat cu dungi negre pe aripi; gut de diferite nuante (vanat-guturiu, gut-vinetiu), negru, rosu, rosu pe trestiu, bujor, siv sau brumariu si baltat.

Sursa: Porumbei de agrement si ornament

Porumbei Gulerati (Iacobini)

Originea: Exista informatii care conduc la concluzia ca porumbeii gulerati au fost adusi in Europa din India de marinarii olandezi in calatoriile lor intreprinse in secolul al XII-lea. Foarte repede acestia s-au raspandit in Europa de Vest si Europa Centrala fiind mentionati ca rasa de porumbei distincta mai bine de 400 de ani. Rasade porubei iacobini a evoluat insa in mod spectaculos abia dupa cel de-al doilea razboi mondial, cunoscand transformari semnificative ca infatisare.

Denumirea: cea mai raspandita denumire a rasei este cea utilizata de vorbitorii de limba engleza „Jacobin Pigeon„, dar poarta si alt nume precum: „Capucin”. Denumirea de „Jacobins Pigeons”, care s-ar putea traduce in limba romana „Porumbei Iacobini” isi are originea in asemanarea porumbeilor din aceasta rasa (asa cum aratau pe vremuri) cu imbracamintea calugarilor (sutane cu gluga) din ordinul iacobinilor. Rasa mai este cunoscuta si sub denumirea Maria Stuart, denumire data de simpatia cunoscuta a unei regine a Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei fata de aceasta rasa si care obisnuia sa faca schimb de porumbei cu nobilii englezi din acele vremuri. Numele reginei pasionata de porumbeii gulerati este Victoria si a ocupat tronul intre 1837-1901.

Peruca: trebuie sa aiba un diametru cat mai mare (privita din profil) si sa fie suficient de deasa astfel incat in aceasta sa nu apara goluri (sparturi). Penele care o alcatuiesc trebuie sa fie astfel dispuse incat si-i confere o forma cat mai regulata, cat mai neteda. Forma de ansamblu a perucii a suscitat multe discutii, dominand in general opinia ca aceasta trebuie sa fie perfect circulara. O peruca reusita este alcatuita din pene destul de ferme (deci nu prea firoase) care se imbina atat de armonios incat alcatuiesc o suprafata neteda, circulara (ca o scoica). Desi pentru un ochi mai neexperimentat peruca pare a fi un intreg, crescatorii deosebesc 3 parti componente ale acesteia: coama, lantul si gluga(sau palaria).

Capul: trebuie sa fie rotunjit, cu o ceafa lata care sa sustina o palarie deasa si suficient de lunga.

Ochii: sunt albi (perla) la toate varietatile de culoare, iar genele trebuie sa fie deschise la culoare (alb-roz, alb-gri).

Ciocul: trebuie sa fie de lungime medie, deschis la culoare.

Gatul: nu poate fi considerat niciodata prea lung, el este baza de sustinere a intregii peruci si diametrul acesteia depinde hotarator de lungimea gatului. Asadar crescatorii apreciaza un porumbel cu un gat cat mai lung, dar nu pentru el insusi, ci pentru ceea ce poarta pe el.

Spatele: trebuie sa fie cat mai ingust, putin scobit la mijloc, daca il privim din profil. Este de preferat ca acesta sa fie acoperit de remigele secundare.

Aripile: sa atinga ca dimensiune varful cozii, fiind purtate strans lipite de corp, varfurile odihnindu-se pe coada fara sa se intretaie.

Coada: lunga, se ascute mult spre varf atingand latimea unei pene si jumatate.

Picioarele: sunt de dimensiuni medii si au o culoare rosie. Picioarele trebuie sa fie ascunse de penajul care creste pe pieptul porumbelului (in partea sa inferioara), pana aproape de degete, contribuind astfel la crearea iluziei unui corp mai lung (inalt).

Culoarea: sunt cunoscute cel putin 14 culori ale penajului la porumbeii gulerati: alb, negru, rosu, galben, albastru, gut, crem, indigo, pamantiu (dun), maro, castaniu, argintiu, allmond, andaluzian si cateva combinatii ale acestor culori cu albul (pestritii pe negru, pestritii pe galben, pe rosu, etc).

Desenul: Modul in are sunt dispuse penele colorate in raport cu cele albe pe diferitele parti ale corpului porumbelului gulerat reprezinta o alta trasatura distincta si atractiva a rasei. Cu exceptia albilor curati (la care toate penele sunt albe) penajul porumbeilor gulerati este dispus in raport cu culoarea astfel: capul, coada si remigele primare (primele 10 pene din aripi) sunt albe restul penajului fiind colorat. Pestritii prezinta acelasi desen (raspandire a culorii), dar penele colorate ale corpului se intercaleaza cu cele albe in procente egale pe toate suprafetele corpului.

Greseli grave: Pe cap sau in coada porumbelul iacobin are pene colorate, la pestritii penele colorate si cel albe nu sunt prezente in proportii egale. Aripile purtate sub coada sau o coada prea lata sunt defecte destul de importante.

Marimea inelului: 8 mm

Sursa:

http://acka.rdsor.ro/gulerati.html

Porumbei Gulerati (Iacobini)

Originea: Exista informatii care conduc la concluzia ca porumbeii gulerati au fost adusi in Europa din India de marinarii olandezi in calatoriile lor intreprinse in secolul al XII-lea. Foarte repede acestia s-au raspandit in Europa de Vest si Europa Centrala fiind mentionati ca rasa de porumbei distincta mai bine de 400 de ani. Rasade porubei iacobini a evoluat insa in mod spectaculos abia dupa cel de-al doilea razboi mondial, cunoscand transformari semnificative ca infatisare.

Denumirea: cea mai raspandita denumire a rasei este cea utilizata de vorbitorii de limba engleza „Jacobin Pigeon„, dar poarta si alt nume precum: „Capucin”. Denumirea de „Jacobins Pigeons”, care s-ar putea traduce in limba romana „Porumbei Iacobini” isi are originea in asemanarea porumbeilor din aceasta rasa (asa cum aratau pe vremuri) cu imbracamintea calugarilor (sutane cu gluga) din ordinul iacobinilor. Rasa mai este cunoscuta si sub denumirea Maria Stuart, denumire data de simpatia cunoscuta a unei regine a Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei fata de aceasta rasa si care obisnuia sa faca schimb de porumbei cu nobilii englezi din acele vremuri. Numele reginei pasionata de porumbeii gulerati este Victoria si a ocupat tronul intre 1837-1901.

Peruca: trebuie sa aiba un diametru cat mai mare (privita din profil) si sa fie suficient de deasa astfel incat in aceasta sa nu apara goluri (sparturi). Penele care o alcatuiesc trebuie sa fie astfel dispuse incat si-i confere o forma cat mai regulata, cat mai neteda. Forma de ansamblu a perucii a suscitat multe discutii, dominand in general opinia ca aceasta trebuie sa fie perfect circulara. O peruca reusita este alcatuita din pene destul de ferme (deci nu prea firoase) care se imbina atat de armonios incat alcatuiesc o suprafata neteda, circulara (ca o scoica). Desi pentru un ochi mai neexperimentat peruca pare a fi un intreg, crescatorii deosebesc 3 parti componente ale acesteia: coama, lantul si gluga(sau palaria).

Capul: trebuie sa fie rotunjit, cu o ceafa lata care sa sustina o palarie deasa si suficient de lunga.

Ochii: sunt albi (perla) la toate varietatile de culoare, iar genele trebuie sa fie deschise la culoare (alb-roz, alb-gri).

Ciocul: trebuie sa fie de lungime medie, deschis la culoare.

Gatul: nu poate fi considerat niciodata prea lung, el este baza de sustinere a intregii peruci si diametrul acesteia depinde hotarator de lungimea gatului. Asadar crescatorii apreciaza un porumbel cu un gat cat mai lung, dar nu pentru el insusi, ci pentru ceea ce poarta pe el.

Spatele: trebuie sa fie cat mai ingust, putin scobit la mijloc, daca il privim din profil. Este de preferat ca acesta sa fie acoperit de remigele secundare.

Aripile: sa atinga ca dimensiune varful cozii, fiind purtate strans lipite de corp, varfurile odihnindu-se pe coada fara sa se intretaie.

Coada: lunga, se ascute mult spre varf atingand latimea unei pene si jumatate.

Picioarele: sunt de dimensiuni medii si au o culoare rosie. Picioarele trebuie sa fie ascunse de penajul care creste pe pieptul porumbelului (in partea sa inferioara), pana aproape de degete, contribuind astfel la crearea iluziei unui corp mai lung (inalt).

Culoarea: sunt cunoscute cel putin 14 culori ale penajului la porumbeii gulerati: alb, negru, rosu, galben, albastru, gut, crem, indigo, pamantiu (dun), maro, castaniu, argintiu, allmond, andaluzian si cateva combinatii ale acestor culori cu albul (pestritii pe negru, pestritii pe galben, pe rosu, etc).

Desenul: Modul in are sunt dispuse penele colorate in raport cu cele albe pe diferitele parti ale corpului porumbelului gulerat reprezinta o alta trasatura distincta si atractiva a rasei. Cu exceptia albilor curati (la care toate penele sunt albe) penajul porumbeilor gulerati este dispus in raport cu culoarea astfel: capul, coada si remigele primare (primele 10 pene din aripi) sunt albe restul penajului fiind colorat. Pestritii prezinta acelasi desen (raspandire a culorii), dar penele colorate ale corpului se intercaleaza cu cele albe in procente egale pe toate suprafetele corpului.

Greseli grave: Pe cap sau in coada porumbelul iacobin are pene colorate, la pestritii penele colorate si cel albe nu sunt prezente in proportii egale. Aripile purtate sub coada sau o coada prea lata sunt defecte destul de importante.

Marimea inelului: 8 mm

Sursa:

http://acka.rdsor.ro/gulerati.html

Zburator de Polonia

Originea: aceasta rasa de porumbei s-a format in Polonia, in imprajurimile orasului Radom, inca din a doua jumatate a secolului trecut prin incrucisarea zburatorilor barbosi germani cu rasa locala, zburatorul de radom cu coada alba. Aceste pasari sunt tinute pentru frumusetea lor atat in voliere, cat si in zbor; ele zburand chiar si in stoluri de cate o suta. Zburatorul de Polonia face parte din grupa porumbeilor rotitori cu cioc lung si coada ingusta.

Aptitudini de zbor: porumbei zburatori de semi-inaltime, in stoluri stranse, cu durata minima 4-5 ore; zbor asemanator cu cel al tipplerului.

Capul: alungit, cu fruntea putin inalta, oblica, ovala; crestetul capului este usor bombat.

Ochii: albi, cu o nuanta fina rosiatica (ochi de perla) inconjurat de gene mici, putin carnoase, alb rosu la exemplarele de culoare rosie si neagra; alb galbui la cele de culoare galbena.

Ciocul: drept, lung de 19-20 mm, de culoare alba.

Gatul: lung usor arcuit si relativ subtire.

Pieptul: musculos, proportional de lat si bombat, perimetrul toracic de 25-24 cm.

Spatele: usor bombata, mai larga spre umeri; se ingusteaza treptat spre ceafa.

Aripile: mari, lungi de 22-24 cm, varfurile purtate deasupra cozii, nu se intretaie si acopera aproape tot trunchiul; anvergura 63-65 cm; cel putin 7 pene albe in ambele aripi.

Coada: lunga de 11,5-12cm, ingusta, stransa, cu 12 pene, urmeaza linia spinarii oblic spre sol de culoare alba.

Picioarele: au lungimea de 7-8 cm, neincaltate; ghiarele sunt de culoare albe, ca si ciocul.

Penajul: des, strans lipit de corp, lucios.

Culoare si desen: rosu, negru, galben si foarte rar albastru. Indiferent de culoare, porumbeii zburatori de Polonia trebuie sa fie sfarcolati si cu coada alba. Specific rasei este faptul ca sub cioc exista o barba tot de culoare alba.

Greseli: corp cu structura grosolana; tinuta orizontala; picioare lungi sau prea scurte; spinarea lunga; coada lunga sau lata; penajul neunicolor (colorat) in coada; cap rotund si motat; cioc scurt si colorat; ochi de culoare inchisa; aripi care se intretaie deasupra cozii cu pene de culoare alba putine; culori mate, neintensive; lipsa barbiei.

Marimea inelului: 7 mm

Sursa:

http://acka.rdsor.ro/zbdepolonia.html

Porumbei Rotati (Voltati)

Originea: porumbeii rotati au fost selectionati in Anglia.

Capul: relativ mic, alungit; este nemotat cu fruntea putin bombata, usor ridicata fata de linia ciocului si ceafa mult arcuita.

Ochii: brun inchisi la porumbeii albi cu coada colorata si capaciti la cei cu penaj unicolor si codalbi; ochii sunt albi.

Geana: putin pronuntate, alb-galbene si netede.

Ciocul: lung, subtire si drept, indreptat in jos; este negru la varietatile negri si vinete, alb la varietatea alba si de culoare deschisa la celelalte varietati. Narile: alungit-cordiforme, despartite netede si albe.

Gatul: lung, recurbat la fel ca gatul unei lebede, lasat mult pe spate cu o tremurare nervoasa caracteristica si cu barbia adanc scobita. In pozitia numita „de parada” capul este plasat mai jos decat varful pieptului, pe nuca sau pernita formata din penele bogate supracodale.

Pieptul: bombat, purtat foarte sus si spinarea concava, lasata pronuntat in jos spre coada dau trunchiului o directie aproape verticala.

Abdomen: cu directie oblica este bogat imbracat in penaj. Aripile: lungi si drepte sunt strans lipite de corp cu varfurile purtate sub coada (trenate).

Coada: aproape circulara, formata dintr-un mare numar de 32-42 rectrice lungi si foarte late asezate pe 2-3 randuri circulare. In pozitie de parada coada este tinuta vertical, intinsa in forma de disc, iar cele doua rectrice marginale ating usor pamantul. Patrimea externa a rectricelor are lama destramata sau frezata facand ca penele sa para si mai late. Penele subcodale si supracodale, ultimele formand nuca sau codita (coada nucata), sunt bogat dezvoltate. Glanda uropigiana lipseste.

Picioarele: mijlocii spre scurte si neincaltate. Porumbeii voltati merg intotdeauna pe varful degetelor.

Penajul: in general foarte bogat, indesat si lipit de corp. Sunt porumbei cu bune aptitudini de incubatie si crestere a puilor. Fecudintatea lor poate fii marita prin taierea rectricelor de la margine cozii.

Culoare si desen: porumbeii voltati pot fi unicolori albi, negri, galbeni si rosii; dungati pe vanat si pe argintiu (bragagiu); guti, capaciti, codalbi si albi cu coada colorata in culorile amintite mai sus.