Stiai ca…

iulie 25, 2009

Se spune că Noe a trimis un porumbel ca să vadă cît de departe este uscatul. După şapte zile, pasărea s-a întors cu o ramură de măslin în cioc.

Cel mai bun poştaş s-a dovedit a fi porumbelul, chiar dacă s-au folosit pentru transmiterea scrisorilor şi rîndunele. În sec. XII, un porumbel-poştalion costa mai mult decît un cal arab pursînge.
În timpul blocadei Angliei iniţiate de Napoleon, porumbeii erau folosiţi drept contrabandişti, transportînd sub aripile lor pietre preţioase din Anglia în Franţa.
La asediul Parisului, în 1871, porumbeii-poştaşi au cărat scrisorile celor care cereau ajutor din afară.
În timpul Celui de-al Doilea Război Mondial au fost „chemaţi sub arme“ 200.000 de porumbei voiajori, cu ajutorul cărora se transmiteau informaţii despre situaţia frontului.

În oraşul Plymouth (Anglia), porumbeii transportă din spital la laboratorul aflat la 3,5 km distanţă eprubete cu sînge pentru analize. Fiindcă fac acest drum de două ori mai repede decît automobilele, s-a renunţat la calea motorizată în favoarea zburătoarelor

Agenţia Reuter a folosit porumbei voiajori pentru transmiterea ştirilor.

Tiberius-07768-99-1069 DSCN2822-bis


Numai porumbelul sanatos poate da rezultate bune

iulie 24, 2009

Pentru a obtine rezultate bune si foarte bune este nevoie ca porumbeii tai sa fie sanatosi. Iar pentru a avea porumbei sanatosi este foarte importanta sa ai urmatoarele :

  • porumbar curat, uscat si bine aerisit
  • furaj de calitate
  • sa fii un crescator rabdator

E nevoie sa mentii  curatie in adapostul porumbeilor, e recomandat sa se faca zilnic sau la cateva zile, dar din experienta se poate si daca se face curat la o saptamana. 

Ai grija ca adapostul sa fie bine aerisit, dar nici prea tare, ai grija sa nu fie curent, e indicat ca doar pe o parte sa se faca aerisirea.

Hrana sa fie de calitate, nu doar din punct de vedere al puterii calorice ci si din punct de vedere al modului de depozitare, ai grija sa nu ajunga sobolani si chiar soarecii la hrana, pentru a nu o contamina cu salmonela.

Legat de rabdare, este relativa pentru fiecare rasa in parte, in cazul meu mi-au trebuit aproape 3 ani sa obtin pui de calitate (ai ma refer la rasa Carunculat de Oradea), si de-abia de acum in inainte voi obtine linia proprie de porumbei.

Succes in continuare.


Voltati-Curcani

iulie 13, 2009

Originea: porumbei selectionati in Anglia.

Aspecte: talie mijlocie, cu un zbor greoi si coada bogata in rectrice.

Caractere de rasa:

Capul: relativ mic, alungit este nemotat cu fruntea putin bombata, usor ridicata fata de linia ciocului si ceafa mult arcuita.

Ciocul: lung, subtire si drept, indreptat in jos, este negru la varietatile negri si vinete, alb la varietatea alba si de culoare deschisa la celelalte varietati.

Narile: alungit-cordiforme, despartite netede si albe.

Ochii: brun inchisi la porumbeii albi cu coada colorata si capaciti , la cei cu penaj unicolor si codalbi, ochii sunt albi.

Geana: putin pronuntate, alb-galbene,  si netede.

Gatul: lung, recurbat la fel ca gatul unei lebede, lasat mult pe spate, cu o tremurare nervoasa caracteristica si cu barbia adanc scobita.

Pieptul: bombat, purtat foarte sus si spinarea concava, lasata pronuntat in jos spre coada, dau trunchiului o directie aproape verticala.

XWGZLUSVHJCXBKCLKBU

Abdomenul: cu directie oblica, este bogat imbracat in penaj.

Aripile: lungi si drepte sunt strans lipite de corp cu varfurile purtate sub coada (trenate).

Coada: aproape circulara, formata dintr-un mare numar de (32-42) de rectrice lungi si foarte late, asezate pe 2-3 randuri circulare. In pozitie de parada, coada este tinuta vertical, intinsa in forma de disc, iar cele doua rectrice marginale ating usor pamantul. Patrimea externa a rectricelor are lama destramata sau frezata, facand ca penele sa para si mai late. Penele subcodale si supracodale, ultimile formand nuca sau codita ( coada nucata), sunt bogat dezvoltate. Glanda uropigiana lipseste.

Picioarele: mijlocii spre scurte si neincaltate. Porumbeii voltati merg intodeuna pe varful degetelor.

Varietatile de culoare si desen sunt : unicolori albi, negri, galbeni si rosii ; dungati pe vanat si pe argintiu (bragagiu) ; guti, capaciti, codalbi si albi cu coada colorata

Sursa:

http://tanjala.sunphoto.ro


Identificare rasa

iulie 5, 2009

Liviu mi-a trimis niste poze si ma rugat sa-l ajut sa afle ce fel de rasa creste. Mai jos sunt cateva din pozele trimise de Liviu:

P7050205

P7050211

P7050220

P7050226

P7050234

Astept comentariile voastre…


Porumbel Voiajor Gasit

iulie 2, 2009

Am gasit porumbel voiajor in judetul arad,cu inele avand inscriptia:RO 2007,Cod Identificare 533763 Bricon 300+. Ma puteti contacta la nr de tel:0763400801 sau 0748419301.

http://www.obiectepierdutesaufurate.ro/am-gasit/animale-am-gasit/gasit-porumbel-voiajor/