Ce porumbei să cumpărăm?

Mă refer aici la variantele pe care le are un debutant atunci când vrea să cumpere porumbeii, nu la tipul de porumbei (mari, mici, cu ochi aşa sau aşa etc.).

În acest sens, eu întrevăd următoarele situaţii:

1. cumpărarea de păsări care s-au dovedit bune reproducătoare;

2. achiziţionarea de păsări care s-au dovedit bune concurente;

3. achiziţionarea unui lot de pui de primăvară;

4. cumpărarea unor pui de toamnă (tardivi);

5. achiziţionarea unor ouă.

Sursa foto: porumbei.ro

Trebuie specificat de la început că primele trei variante sunt pentru cei care dispun de un buget serios, iar celelalte pentru cei cu un buget mai modest. Acest aspect nu împiedică însă ca şi un debutant cu un buget mic să se încadreze în primele trei, dar, desigur, cu eforturi mult mai mari. În acest sens, ce spuneţi de un elev de liceu care lucrează toată vara iar, la final, în septembrie, cumpăra de toţi aceşti bani, sumă considerabilă la acea vreme, un singur porumbel, un concurent deosebit, provenit şi dintr-o familie consacrată?! Acea pasăre, campion judeţean, şi în primii 25 la nivel naţional, a dat satisfacţii mari prin urmaşii pe care i-a produs. Acest caz este unul real …, însă, să nu credeţi că este cazul meu, căci nu e aşa …! Este vorba de unul din maeştrii columbofili ai României, cineva al cărui nume, fireşte, că nu-l voi divulga, dar voi spune că a fost, la vremea sa, cel mai tânăr maestru columbofil al ţării.

Dar să ne întoarcem la întrebările noastre. Ca să cumpărăm păsări ce s-au dovedit bune reproducătoare trebuie să deţinem un buget serios, altfel nu avem nicio şansă. Cred că este limpede pentru oricine că nimeni nu se desparte de o pasăre bună reproducătoare pentru o sumă modică. Uneori sumele care sunt cerute pe asemenea păsări sunt exorbitante, dar nimic nu e mai valoros decât un bun reproducător, acesta e mai valoros chiar şi decât o pasăre care s-a dovedit la concurs un as. Totuşi, dacă nu vă dau banii afară din casă, orientaţi-vă spre alte variante de debut în columbofilie.

Poate vă întrebaţi ce înseamnă un bun reproducător? Pentru mine, un bun reproducător este o pasăre care a dat mai mulţi descendenţi de top, cel puţin la nivel regional, dar prin împerecherea cum mai muţi parteneri sau partenere. Eu nu apreciez în mod deosebit un mascul sau o femelă care doar într-o singură împerechere, cu un anumit partener, a dat descendenţi de valoare. În acest caz aş aprecia cuplul, nu indivizii luaţi separat şi asta cu o condiţie: să se fi născut din acel cuplu mai mulţi descendenţi de valoare, nu doar unul sau doi.

Dacă vreţi să cumpăraţi un bun concurent, sigur, aveţi nevoie de un buget serios, căci un bun concurent nu se naşte aşa oricum … Totuşi, dacă tot vreţi să daţi banii pe o asemenea pasăre consideraţi următoarele aspecte:

* în ce concurenţă a făcut pasărea rezultatele respective;

* a repetat pasărea rezultatele (e de apreciat mai mult o pasăre care are norme de palmares, nu doar normă pe un singur an de zile);

* câte rude colaterale ale păsării respective au mai făcut performanţă şi la ce nivel; * starea de sănătate şi uzură a păsării.

Articolulul il puteti citi pe www.porumbei-fond.ro

Autorul articolului: dl Ilie Marian

Lasă un comentariu