BAMBERG 2012, o adevarata provocare pentru Fam. Lucaci!

Crescătoria Fam. Lucaci face parte din crescătoriile de top cu număr mic de porumbei, 5 perechi la matcă și 28 de zburători. Da, așa cum a-ți citit, doar 28 de zburători! Aceștia au fost cipuiți și băgați în lista de start cu aproximativ 3 săptămâni înainte de prima etapă.

În continuare, vă voi prezenta fiecare porumbel în parte, rezultatele și, totodată, procentul de clasări realizat de crescătoria Fam. Lucaci în anul 2012, pâna înaintea primului maraton din acest an. De menținut faptul că procentul de porumbei clasați este un aspect foarte important în sportul columbofil, însă pe care mulți dintre noi îl neglijează!

La prima etapă, desfășurată în data de 28.04.2012, din 3607 porumbei participanți, Fam. Lucaci angajează 25, clasând 13, peste 50%.

La cea de-a doua etapă, desfășurată în data de 05.05.2012, din 3866 porumbei, Fam. Lucaci angajează 25, clasând 10, adică 40%.

În cadrul celei de-a treia etape, „Gyor 1”, desfășurată în data de 11.05.2012, dintr-un număr de 2975 porumbei participanți, crescătoria Fam. Lucaci angajează 26 și clasează 13, adică 50%.

Etapa a patra, „Gyor 2”, din data de 19.05.2012, 1835 porumbei participanți, crescătoria Fam. Lucaci angajând 25 de porumbei, clasează 14, peste 60%.

La cea de-a 5-a etapă, „Amstetten” (primul fond), desfășurat în data de 26.05.2012, participă un număr de 1772 porumbei, iar crescătoria Fam. Lucaci angajează doar 5 porumbei, însă clasând 4 dintre aceștia și are cel mai bun procentaj din toată Zona de Vest!

Urmează etapa a 6-a, „Budapesta 2”, desfășurată în data de 03.06.2012, cu un număr de 1015 porumbei participanți, dintre care crescătoria Fam. Lucaci angajează 24 și clasează 8 (33%).

Și nu în ultimul rând, etapa a 6-a, „Wels”, al doilea fond… Unde Fam. Lucaci reușește uluitoarea „performanță” de a angaja 3 porumbei și de a clasa… niciunul, cu procentaj de 0%. :-)

Acum, o să vă prezint lotul de porumbei ce urmează să fie angajat de crescătoria familiei Lucaci la prima etapă de maraton din acest an, „Bamberg”, din data de 15.06.2012.

1. RO 2005 185885 F, „Cioc Lung”. Această femelă a zburat 11 maratoane din două crescătorii diferite, adică din vechea crescătorie a familiei Lucaci (de la casa părintească) și din noua crescătorie, cea actuală. În anul 2011, reușește să facă norma la categoria maraton, iar acum, la vârsta de 7 ani, această femelă se luptă pentru categoria maraton palmares!

2. RO 2007 520002 M, „Ioan – Mr. Bamberg”. Poartă acest nume deoarece la ambele concursuri din 2009 și 2010, cu lansare din localitatea Bamberg, obține următoarele rezultate: 2009: loc 4 din 1000 de porumbei (ACMR Transilvania); 2010: loc 4 din 3405 porumbei (Zona de Vest). Acest mascul are zburate nu mai puțin de 8 etape de maraton, în anul 2011 fiind prezent în Expoziția Națională de la Craiova la categoria Maraton Palmares, iar acum, la vârsta de 5 ani, joacă pentru categoria Maraton Palmares pe 3 ani!

3. RO 2007 520007 M, „Boaz”. Are de asemenea zburate 8 etape de maraton, în anul 2011 realizând norma la categoria supremă, AS MARATON, iar în prezent, 2012, are clasate 5 etape din 7 angajări. La vârsta de 5 ani, se luptă pentru categoria AS Maraton Palmares.

Articolul intreg il gasiti pe columbofil.net. Sunt prezentati toti porumbeii angajati de Ionut Lucaci la etapa de maraton Bamberg 2012. Mai mult daca nominalizati primul sosit in crescatoria lui Ionut Lucaci aveti ocazia sa castigati un produs Rohnfried.

 

Lasă un comentariu